Sala de festivităţi „Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului a găzduit recent un spectacol artistic dedicat Sfintelor Sărbători Pascale. Manifestarea, ce s-a desfăşurat sub genericul „Să ne înfrăţim de Paşte”, face parte dintr-un proiect educaţional mai amplu, intitulat „Tradiţii şi obiceiuri de Paşte”, derulat în perioada 22 martie – 2 aprilie, prin implicarea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 4 din municipiul Caransebeş. În cadrul acestuia, copiii interacţionează, primesc sfaturi şi învaţă lucruri noi şi interesante de viaţă. Implicarea celor mici în astfel de activităţi contribuie la conştientizarea faptului că tradiţiile trebuie cunoscute, păstrate aşa cum au fost moştenite şi transmise mai departe. Nu în ultimul rând, sunt vizate şi unele aspecte caritabile, în sensul în care copiii învaţă să îşi ajute semenii de vârsta lor care provin din familii cu situaţie materială precară.
Partenerii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 4 în cadrul acestui proiect au fost Episcopia Caransebeşului, preşcolarii de la Grădiniţa ,,Sfânta Ursula”, coordonaţi de ed. Felicia Românu, preşcolarii de la Grădiniţa P.N. Nr. 4 – Secţia germană, Caransebeş, coordonaţi de ed. Helga Urban, elevii clasei a III-a Step by Step de la Liceul Pedagogic ,,C.D. Loga” Caransebeş, coordonaţi de inst. Mihaela Pral şi inst. Gabriela Ştefănescu, elevii de la Şcoala cu clasele I-IV Prisaca, coordonaţi de inst. Marioara Magda, preşcolarii de la Grădiniţa P.P. Nr. 32 Timişoara, coordonaţi de institutoarele Magda Iustina, Gianina Buda, Elena Orian, Lucica Pop, Daiana Ştefănescu, preşcolarii de la Grădiniţa P.N. Copăcele, coordonaţi de Svetlana Pişta, preşcolarii de la Gradiniţa P.N. Zlatiţa şi preşcolarii din Germania – KITA AM KLINIKUM – PFORZHEIM, precum şi Televiziunea „Banat”, partener media.
Cu acest prilej cei mici, costumaţi în port popular autentic, au evoluat în recitaluri de poezie şi cântece specifice Sărbătorilor Pascale, precum şi poezii în grai bănăţean.
Şi de această dată, ca întotdeauna pe întreg parcursul proiectului, realizatorul de programe folclorice de la Televizunea Banat, Dan Liuţ, a fost alături de organizatorii spectacolului. Glumele acestuia au fost apreciate la unison de copii, care, mai mult, au avut ocazia să şi bată în toba lui Nea Dan.
Coordonatorii proiectului au fost institutoarele de la Grupele mică şi mijlocie din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 4 din municipiul Caransebeş, respectiv Maria Bârză, Silvia Davidescu, Maria Socineanţu şi Alina Crista.
Manifestarea a inclus şi o expoziţie cu vânzare de obiecte-unicat, specifice Sărbătorilor Pascale, confecţionate de copii. Fondurile care s-au strâns astfel au fost donate asistaţilor Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare”, din urbea de pe Timiş şi Sebeş.
Liviu DINU
Carmen SENCO