Printre noi sunt stele, care ne înfrumuseţează viaţa fără ca noi să ne dăm seama de Harul Divin, de frumuseţea chipului, de mărinimia sufletului lor. Una dintre aceste stele este doamna învăţătoare Ana Codilă, din localitatea Teregova. Să vorbeşti despre viaţa ei este un lucru dificil – după cum dificil este să vorbeşti despre „hodina vântului şi tihna apelor” sau despre mirajul vieţii. Însă cu smerenie şi respect eu îndrăznesc a spune câteva cuvinte despre personalitatea dascălului şi omului Ana Codilă.

A văzut lumina zilei într-o zi de vară târzie, la 16 august 1951, la poalele Semenicului, în satul Teregova, de la intersecţia râului Timiş cu Teregoviţa. Născută cu numele de Anculia, ca al doilea copil al familiei Maria şi Nicolae Anculia, în care se regăseşte sufletul ţăranului român de pe Valea Timişului, cu bucuriile şi cu necazurile sale, şi la care valorile moral-creştine, ca iubirea de neam şi de Dumnezeu, erau la loc de cinste, doamna Ana le-a păstrat pe toate.

Copilăria şi-o petrece în sânul familiei, alături de cei doi fraţi, Jean – viitorul inginer, şi Nicolae – învăţător, în spaţiul patriarhal al satului bănăţean, unde aude pentru prima dată cântecele populare româneşti, ca şi noţiunile de ,,român” şi ,,românism”, învăţând să le apere şi să le respecte cu curaj şi demnitate şi să aprecieze munca ca pe valoarea supremă a omului.

A început dezlegarea tainelor slovelor la şcoala din satul natal, unde face clasele primare şi gimnaziale. Apoi urmează cursurile Liceului Pedagogic din Arad, până în 1971. Este repartizată ca învăţătoare în satul Vârciorova, în acelaşi an.

Remarcându-se din primii ani ai carierei didactice ca o personalitate distinsă, dovedindu-se a fi unul dintre onorabilii dascăli români, „dascăl de dăscălie”, doamnişoara Ana Anculia ne-a oferit celor apropiaţi şi celor cu care a lucrat o frumoasă lecţie de profesionalism. Acest aspect, ca şi calităţile fizice şi sufleteşti, l-au făcut pe tânărul profesor Traian Codilă să o facă doamna Codilă în anul 1975. Răspunzând chemării pământului natal şi a casei părinteşti, în anul 1974 se transferă la şcoala din Teregova.

Ca toţi absolvenţii Şcolii Pedagogice din Arad, învăţătoarea Ana Codilă avea conştiinţa deplină a îndatoririi sale, aceea de a se întoarce în sat spre a contribui la luminarea poporului prin culturalizare. Încă de la început a optat pentru truda sfântă a pregătirii, în vederea formării „omului-om”, prin împlinirea valorilor de cinste, demnitate, iubire de neam şi de locurile natale.

Dăscăliţa Ana Codilă este legată de toate tainele existenţei, fiind o fântână de viaţă omenească. Are o înfăţişare fizică simplă, discretă şi delicată, cu o frunte lată şi bombată, ce umbreşte doi ochi mari, concentrând pare-se viaţa şi sensul întregii sale fiinţe, marcând prin totul demnitate şi stil – o figură spiritualizată. Dăscăliţa, în relaţiile cu semenii săi, seamănă artă în fiinţa umană, ştiind să se dăruiască, să aibă răbdare şi să-şi iubească învăţăceii, cu suflet de mamă. A fost gata oricând să asculte, să asiste pe cei aflaţi în stare de impas, să reprezinte pentru aceştia o oază în deşertul vieţii. Poseda un limbaj de imanenţe – capabil să transforme tăcerea în comunicare vie şi în realitate aproape palpabilă. Era un izvor de energie şi credinţă, o torţă de lumină, un simbol al dăruirii de sine, un model de umanitate şi îndemnuri vii în vederea profesiunii spre care pornesc învăţăceii – cunoaşterea alfabetului, dar şi respectului pentru semeni. Cu simplitate şi modestie a adus lumină în rândurile generaţiilor de tineri care i-au trecut prin mâini, dăruind celor din jur din frumuseţea gândurilor ei.

Învăţătoarea Ana Codilă, prin sinceritate, iubire şi muncă, a fost un izvor de bucurie, realizând apropierea dintre elevi, părinţi şi dascăli. Ea este un semn al lucrării tainice şi neîntrerupte a lui Dumnezeu, imaginea sublimă a valorii care sugerează realitatea superioară a lumii spirituale prin energia harului divin. Este cea care a zidit şi zideşte frumuseţea din sufletele învăţăceilor. A fost şi este un exemplu de mărinimie şi înţelepciune. A transmis cu plăcere celor din jur meşteşugul de a fi om, luptând cu toată fiinţa ei împotriva ignoranţei şi ignoranţilor, care dezumanizează şi demonizează, distrugând valori fizice şi morale (intelectuale). Ne-a îndeamnat mereu şi ne îndeamnă la păstrarea demnităţii în faţa acestor nonvalori.

Pentru perfecţionarea sa ca dascăl a participat la numeroase cursuri de pregătire în centre universitare, având calificative de ,,foarte bine” şi a obţinut toate gradele didactice. S-a folosit de faimoasa bibliotecă a familiei Codilă, fiind la curent cu tot ceea ce a apărut nou în domeniul psiho-pedagogiei şi al specialităţii sale, transmiţând elevilor cunoştinţe solide şi o bună educaţie.

Ca educator al satului, a fost un apostol dătător de lumină, putere convingătoare care să ridice poporul din viaţa de toropeală şi amăgire, pentru a respinge personajele fără frică de Dumnezeu şi ruşine faţă de oameni.

Nu numai tradiţia şi vocaţia au făcut-o necesară şi utilă şcolii şi satului, ci şi calităţile sale intelectuale şi morale. Întreaga sa activitate o încadrează în categoria dascălului format în spirit haretist. Era adeptul concepţiei socratico-platoniene privind educaţia, prin care se acorda atenţie actului formativ, de cultivare a spiritului care duce la „atingerea esenţei umanului”, ceea ce confirmă foştii săi elevi.

Calităţile umane şi buna pregătire profesională au făcut să fie apreciată de colectivul cadrelor didactice din şcoală, fiind numită responsabilă de Comisie metodică şi membru în echipele de implementare a numeroaselor proiecte întocmite în şcoală, prin intermediul cărora a colindat ţara şi Europa. Doamna învăţătoare a fost şi este un familist convins. Familia i-a întregit personalitatea, i-a completat-o în mod fericit. Ea i-a dat putere şi echilibru în anii de dăscălie. Alături de iubitul ei soţ, distinsul profesor Traian Codilă, şi-a crescut cei doi copii, Oana şi Caius, în morala creştină, iubindu-i ca pe ochii din cap, Oana ajungând medic, iar Caius profesor informatician.

În cei aproape 40 de ani petrecuţi la catedră, doamna învăţătoare a aprins lumina cunoaşterii în minţile a sute de elevi, mulţi dintre ei devenind peste ani profesionişti, recunoscuţi în domeniul lor de activitate. Pentru ea, meseria de dascăl a fost o binecuvântare. Cred că nu şi-ar fi dorit niciodată să fi făcut altceva. Ea emana şi emană bunătate şi înţelegere, şi, fiind mereu aproape de oameni, a fost mereu aproape de copii. Toţi au privit-o şi o privesc cu respect pentru ceea ce a făcut în satul de la poalele Semenicului. Rar poţi întâlni oameni care pot să-ţi lumineze viaţa, mai ales în nevoi.

Naturaleţea şi dezinvoltura cu care aborda problemele vieţii au făcut-o apreciată, stimată şi iubită de elevi, părinţi şi colegi.

Distinsa dăscăliţă, cu zâmbetul plin de bunătate, cu graţie şi poezie, cu pasiune şi pricepere, a făcut să fie cunoscută şi păstrată „Sfânta Tradiţie” românească prin numeroasele serbări şcolare pregătite şi vorbind despre mărirea strămoşilor, pentru a lumina minţile copiilor şi a purifica sufletele părinţilor.

Prezenţa ei impune. A ştiut să imprime liniei umane ţinută, caracter şi calitate, fiind respectată şi admirată. La acestea se adugă stilul său vestimentar – egal, sobru, elegant prin discreţia şi precizia gustului. Ea a făcut din unitatea de învăţământ un altar al sacralităţii actului didactic ce are ca obiect al muncii cea mai nobilă creaţie – sufletul copilului. Copil care a văzut în dăscăliţa sa perfecţiunea întruchipată şi a avut-o ca model de conduită. Astfel de dascăli sunt garanţia viitorului României.

Prin ieşirea la pensie, doamna învăţătoare Ana Codilă lasă în urmă o bogată şi frumoasă carieră într-un domeniu pe cât de interesant, pe atât de important în „Marea Educaţie”. Ea rămâne cu bucuria că a lăsat ţării urmaşi vrednici pentru neamul românesc. Însă eu aş adăuga că ea nu va ieşi la pensie niciodată; ea va rămâne în sufletul copiilor, iar copiii în generosul ei suflet.

Cu acest prilej, noi urăm doamnei învăţătoare sănătate şi bună sporire în toate, prospeţime sufletească şi viaţă lungă alături de cei dragi!

Prof. Pavel PANDURU