Pentru evitarea apariţiei de evenimente generatoare de situaţii de urgenţă (incendii), în perioada desfăşurării campaniei agricole de vară, Inspecţia judeţeană de prevenire, Serviciul prevenirea incendiilor, recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli:
- Lucrările de recoltare vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile şi căile ferate cu care se mărginesc:
- protejarea se efectuează prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în exteriorul acestor fâşii. Lăţimea liniilor de izolare va fi de 20 m faţă de drumuri şi păduri, şi de 50 m faţă de calea ferată;
- în zonele căilor ferate, unde riscul de incendiu este mai mare (rampe, curbe), lăţimea zonei de izolare va fi mărită, iar recoltatul va începe cu aceste parcele;
- dacă terenurile amplasate de-a lungul căii ferate sunt înguste, fără posibilitate de evacuare imediată a snopilor sau paielor, acestea vor fi depozitate la cel puţin 10 m de calea ferată, între rândurile de clăi efectuându-se brazde de 1-2 m lăţime;
- dacă cerealele recoltate urmează a fi treierate pe arie, clăile de snopi se vor clădi în rânduri drepte, lăsându-se o distanţă de 5-6 m între clăi şi cel puţin 10 m între rânduri, după care zonele libere vor fi arate.
- Stingerea incendiilor pe perioada campaniei agricole se bazează, în primul rând, pe acţiunea imediată a deţinătorilor de terenuri agricole, întreprinderi agricole, şi pe participarea populaţiei la operaţiunile de stingere, astfel că în acest sens se vor lua din timp următoarele măsuri:
- Se va asigura dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, potrivit normelor;
- Se va asigura, anterior efectuării lucrărilor de recoltare, instruirea proprietarilor de terenuri, a
angajaţilor societăţilor agricole, privind utilizarea mijloacelor de stingere, precum şi a procedeelor de stingere a incendiilor;
- Amenajarea de rampe de acces pentru alimentarea cu apă din surse naturale (râuri, lacuri, iazuri
etc.), verificarea şi umplerea cu apă a bazinelor existente;
- Amenajarea căilor de acces, pornind din şosele şi drumuri de acces, la rampele de alimentare cu apă la arii, depozite etc.
Facem un apel către cetăţeni, de a efectua toate lucrările de recoltare cu luarea,
anterior desfăşurării acestor activităţi, a tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în scopul evitării producerii de pagube financiare, materiale sau umane.
Vă reamintim că, în cazul producerii de incendii apelaţi Numărul unic de urgenţă 112 sau apelaţi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii dumneavoastră.
Plt. maj. Laurenţiu BUŞE,
SERVICIUL PREVENIREA INCENDIILOR
DIN CADRUL ISU ,,SEMENIC” CARAŞ-SENERIN