După ani de muncă şi sacrificii, mulţi dintre semenii noştri au trăit clipele de groază în care şi-au văzut agoniseala mânată de puhoaiele de ape care s-au revărsat din cer. În seara zilei de 24 iunie a.c., această dramă a fost trăită de zeci de familii din parohiile Goleţ, Bucoşniţa şi Valea Timişului, unde apa a pătruns în gospodării, măturând totul în calea ei. Azi stau ca mărturii ale acestei tragedii tonele de noroi, culturile agricole distruse, trunchiurile rupte de copaci, „epavele” contorsionate şi pline de mâl ale autoturismelor luate de viitură, podurile surpate, ziduri şi case dărâmate, dar mai cu seamă teama oamenilor de a mai dormi în casele lor.
Prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Episcopul Caransebeşului, în mijlocul credincioşilor aceastor parohii, în Duminica a X-a după Rusalii, a adus din nou speranţă şi încredere în sufletele celor afectaţi de inundaţii. După ce Preasfinţitul Părinte a asistat la Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh din Goleţ, pr. Pavel Negrei, însoţit de părintele consilier social misionar, pr. Călin Ianchiş, Chiriarhul a trecut pragul celor mai afectate gospodării.
„Presfânţia Vostră, dac’ acu’ n-am murit, nu şciu când om mai muri, n-am văzt aşa şieva dge când mis”, spunea o credincioasă octogenară, arătând, în curte, dunga neagră şi subţire de pe perete, situată la aproximativ 1,4 m, mărturia cutremurătoare a înălţimii puhoiului de ape. În casă se mai simte mirosul greu al nămolului, ce a mai rămas din mobilă stă aninat pe un perete, „ca să nu fie goală camera”, ne spune femeia resemnată şi ostenită de zilele de curăţenie şi reparaţii ce au urmat revărsării apelor.
Cu ocazia vizitei Preasfinţiei Sale Lucian în parohia Goleţ şi în parohia Bucoşniţa, au fost identificate un număr de 26 de gospodării afectate de viitură. Familiile vor beneficia de ajutoare constând în bani, alimente şi îmbrăcăminte din Fondul de solidaritate al Eparhiei, strâns prin bunăvoinţa preoţilor şi credincioşilor din cele patru protopopiate.
O delegaţie a Sectorului social-filantropic al Eparhiei va vizita în viitorul apropiat casele credincioşilor din parohia Slatina Timiş, care au fost şi ei afectaţi de viitură, oferindu-le din partea Centrului Eparhial sprijin material şi financiar pentru refacerea gospodăriilor inundate.
Mulţumim tuturor preoţilor şi credincioşilor din Eparhia Caransebeşului care s-au implicat în organizarea acestei colecte, sprijinind astfel pe semenii noştri greu încercaţi de furia naturii.
de Pr. Călin IANCHIŞ