Voiaj în istorie şi cultură


De la Pyrgos, la Patras

Pyrgos (319 km de Atena, 96 km de Patras, 153 de Tripolis), capitala provincei Ilia, este un centru agricol şi comercial, punct de plecare pentru vizitarea Olympiei. De la Pyrgos vom urma drumul ce duce spre est şi traversează valea fertilă a Iliei, prin unul dintre cele mai vechi oraşe-sat din Peloponez. În mijlocul acestei văi, la confluenţa râurilor Alfios şi Cladus, se află Olympia, unde, în epoca preistorică, la fiecare patru ani, erau organizate jocuri în onoarea lui Zeus Olympianul. Între 776 î.Hr. (prima consemnare scrisă şi totodată începutul istoriei antice în Grecia) şi 393 d.Hr., Olimpiadele serveau pentru datarea diferitelor evenimente. Jocurile Olimpice includeau nu numai concursuri de atletism, ci şi de recitare, dezbateri pe teme filosofice, iar cu începere din 67 d.Hr. cuprindeau şi concursuri de poezie, muzică şi artă dramatică. Primele Jocuri Olimpice moderne au fost oficiate la Atena, în 1896. Chiar şi în zilele noastre, flacăra olimpică este aprinsă la fiecare patru ani în Sanctuarul antic al Olympiei şi de aici transportată în statul unde se vor desfăşura Jocurile. Celebra statuie în aur şi fildeş a lui Zeus Olympianul, opera lui Phidias, nu mai există astăzi, însă la muzeu putem admira frumoasa statuie a lui Praxitele, reprezentându-l pe Hermes. Katakolo este una din cele mai frumoase localităţi, fiind situată în vestul judeţului Ilia, la o distanţă de 13 km de oraşul Pyrgos, de municipiul căruia şi aparţine. Este o aşezare litorală, clădită în faţa nordică a Golfului Kyparissiakos, iar alături de golfuleţul şi de capul oraşului se întind plajele nisipoase îmbietoare.

Patras, cel de-al treilea port important al Greciei, este situat pe coasta nord-estică a Peloponezului. Are 160.000 de locuitori, este un centru industrial şi comercial aglomerat, şi totodată punctul de plecare şi sosire a vapoarelor ce leagă Grecia de Italia. Poţi face o plimbare până la Psila Alonia (Oraşul de Sus), pentru a admira priveliştea localităţii şi împrejurimile, sau poţi vizita instalaţiile vinicole ale companiei Achaia Clauss, în afara oraşului. Pe vârfurile colinei ce se înalţă deasupra oraşului Patras se ridică un castel veneţian construit pe ruinele vechii Acropole.

De sus, priveliştea este minunată, iar în zilele senine se pot zări până şi Insulele Zakynthos (Zante) şi Kefalonia. La sud-vest de ,,castro” se află Odeonul Roman, descoperit în 1889. Scaunele lui din cărămidă, acoperite cu marmură, sunt aproape intacte. La începutul primăverii, în fiecare an, la Patras este sărbătorit Carnavalul, eveniment renumit în toată Grecia, care atrage o mulţime de curioşi.

Autostrada ce porneşte de la Patras în direcţia Corint – Atena, lungă de 215 km, se strecoară printre colinele învezite şi merge de-a lungul coastei de nord a Peloponezului. Un drum secundar, paralel cu autostrada, îţi permite să te bucuri de peisaje minunate. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC