Trăim intr-o lume în continuă schimbare, iar la asta se adaugă şi ritmul alert în care se schimbă lucrurile în România. Oamenii sunt demoralizaţi, dezorientaţi. Tot ce se întâmplă în jurul lor – bani puţini, rata crescută a şomajului – îi agită, îi derutează. Pentru unii dintre ei pierderea locului de muncă constituie o dramă. Plutesc întrebări de genul ,,Ce să fac?”, ,,Unde mă mai duc eu acum, la vârsta mea cine mă mai angajează?”. Mulţi adulţi pornesc, în căutarea lor de a ieşi din problemă, de la ideea că ,,sunt prea bătrâni să mai reuşească”. Dar oare aşa să fie? Desigur, problema şomajului, lipsa banilor sunt aspecte foarte serioase, dar sunt probleme care au totuşi soluţii. Important este însă să nu pierzi ocazia de a realiza ceva găsindu-ţi scuze. Când simţi că ,,eşti prea bătrân”, practic te opreşti din a încerca, îţi pui singur piedici. Orice şomer îşi poate găsi un loc de muncă adecvat studiilor, calităţilor şi competenţelor sale, indiferent de vârstă, prin intermediul Învăţării continue.
Noul context economic ne obligă să cunoaştem ce este aceea Învăţare continuă – fără de care nu am reuşi să ne adaptăm noilor cerinţe. Învăţăm lucruri noi pentru că totul se schimbă în jurul nostru, tehnologiile se schimbă, şi trebuie să facem faţă la schimbare. Fiecare dintre noi putem să deprindem noi abilităţi pentru meseriile care se cer. O carieră reuşită depinde şi de cât suntem de receptivi la ultimele noutăţi.
Dezvoltarea personală şi profesională este una dintre preocupările fiecăruia dintre noi, fie că este vorba de companii sau de persoane.
Indiferent de ce ne rezervă viitorul, un lucru este sigur – vom fi nevoiţi să învăţăm în fiecare zi din viaţă, iar pentru a face acest lucru bine, trebuie: să absorbim idei şi informaţii din toate situaţiile, să căutăm informaţii şi să le sortăm pe cele bune de cele rele, să legăm informaţiile între ele, să ne păstrăm o minte activă şi deschisă la nou, să le cerem celorlalţi aprecieri în legătură cu performanţa noastră şi să ne modificăm comportamentul în consecinţă. De asemenea, trebuie să ne cunoaştem limitele şi posibilităţile şi să căutăm activ noi oportunităţi de dezvoltare şi provocări profesionale.
Ne putem dezvolta participând la tot felul de întâlniri pe domeniul nostru, întâlniri care au loc în cadrul organizaţiilor profesionale/cluburilor/asociaţiilor, făcând din citit un obicei zilnic – nu numai cărţi, ci orice trezeşte interesul – fiind astfel la curent cu noutăţile şi dezvoltându-ţi cultura generală.
De asemenea, dacă ai un hobby cum ar fi pescuitul sau maşinile, poţi învăţa despre el lucruri noi, pe care nu le ştiai.
Implică-te în proiecte mari, realizate în cooperare. Colaborarea te va ajuta să înţelegi mai bine cum gândesc şi cum se descurcă alţii în diverse situaţii, cum să comunici mai bine pentru a fi înţeles şi pentru a-ţi atinge scopul. Cere opinia colegilor şi prietenilor tăi cu privire la punctele tale slabe şi punctele tari. Compară-le cu imaginea ta despre tine şi pe baza concluziilor propune-ţi obiective de dezvoltare personală. Evaluează progresul făcut pentru ca astfel să vezi cât ai evoluat.
În cazul în care nu ai pregătirea necesară, participă la cursuri de calificare, recalificare, de iniţiere sau specializare – reconversia profesională poate fi o investiţie bună pentru viitorul nostru.
Important este să ai un plan bine stabilit pentru dezvoltarea ta, identifică şi stabilesşte obiective specifice pe priorităţi, identifică punctele de îmbunătăţit sau „lipsurile” pe care le ai din punct de vedere al experienţei, informaţiilor, abilităţilor, analizează modul în care poţi aborda aceste lipsuri şi, de asemenea, identifică o serie de modalităţi de a-ţi atinge obiectivele propuse.
Indiferent de cât de dificilă este situaţia în care ne aflăm, este important cum ne percepem noi viitorul şi câte eforturi suntem dispuşi să facem pentru a o depăşi.
Diana Corina ŞTIRBU