Pelerinaj la hramul Mnăstirii Brebu


La data de 1 octombrie 2010, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Acoperământul Maicii Domnului”, sute de credincioşi au luat parte la sărbătoarea hramului

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, înconjurat de un sobor de 31 de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat şi slujba de binecuvântare a bisericii mănăstirii, recent consolidată şi restaurată în exterior. Biserica mănăstirii se află pe „Dealul Popii”, iar datorită unor alunecări de teren, fundaţia bisericii a trebuit consolidată, iar fisurile care au apărut atât în exteriorul bisericii, cât şi pe aleea care înconjoară biserica, au fost reparate. După oficierea slujbei de sfinţire, soborul preoţesc şi credincioşii s-au deplasat în procesiune la altarul de vară al mănăstirii, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.

În cadrul dumnezeieştii Liturghii s-a rostit o rugăciune de mulţumire pentru Întâistătătorul eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, care în acea zi a împlinit 10 ani de slujire arhierească. În numele preoţilor din protopopiatul Reşiţa, pe raza căruia se află şi Mănăstirea Brebu, părintele protopop Nicolae Mirişan a urat Preasfinţiei Sale ani de arhierie cu roade îmbelşugate de la Mântuitorul Iisus Hristos.

În încheiere, Preasfinţia Sa a mulţumit obştii mănăstireşti pentru osteneală şi statornicie în misiunea pe care o face în rândul credincioşilor ce păşeşc în curtea mănăstirii, ţinând şi un cuvânt de învăţătură despre importanţa cinstirii Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă. La final, toţi credincioşii au primit iconiţe şi daruri din partea mănăstirii, luând parte deopotrivă şi la o agapă frăţească.

Mănăstirea Brebu a luat fiinţă în anul 1997, din iniţiativa administraţiei locale a comunei Brebu, precum şi a credincioşilor din această localitate, care au donat terenul numit „Valea Popii”, necesar construirii unei aşezări monahale. Piatra de temelie pentru biserica mănăstirii s-a pus în toamna anului 1997, de către Preasfinţitul Episcop Laurenţiu Streza, aceasta fiind definitivată şi sfinţită în anul 1999, prin osteneala monahiei Sofronia Crâşmar, dimpreună cu obştea monahală şi ajutorul credincioşilor din Brebu, Soceni, Ezeriş, Cornuţel, Ruginosu şi cu sprijinul oamenilor de bună-credinţă din Reşiţa şi Caransebeş.

Ansamblul monahal s-a definitivat de construit şi urmează a fi finalizat, el având în componenţă paraclis de vară, corp de chilii, trapeză şi ateliere de croitorie şi pictură. În anul 2000, la propunerea chiriarhului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat transformarea schitului „Acoperământul Maicii Domnului” în mănăstire de călugăriţe.

Sonia BERGER