Din pelerinajul Corului Catedral ,,Gheorghe Dobreanu”
Sfânta Mânăstire Cozia (III)
,,Colecţia de obiecte religioase vechi” este expusă în muzeu, într-o succesiune de şase încăperi, unde publicul vizitator poate să admire documente originale, icoane valoroase datând din ultimele două secole pictate pe lemn sau sticlă şi înrămate în argint, obiecte de cult lucrate cu multă măiestrie, tipărituri din presa românească sau străină, manuscrise cu caractere chirilice, slavone şi greceşti, evanghelii legate în metal preţios şi bătute cu pietre preţioase (printre ele se află şi Psaltiera în versuri a lui Dosoftei, fragmente de piese din secolul al XIV-lea, precum şi câteva fragmente din piatra funerară a lui Mircea cel Bătrân). De asemenea, aici se află documente de pe vremea marelui voievod privitoare la întemeiere, precum şi documente care atestă donaţiile făcute.
În partea de est a clădirilor se mai află şi o galerie lungă, ce se sprijină pe coloane în stil brâncovenesc, cu ghivece de flori pe care le găsim în toate pridvoarele şi care conferă locului o notă de veselie. Galeria aceasta duce la cele două capete ale mânăstirii, unul dintre ele găsindu-se în unghiul sud-estic, iar pereţii ei coboară până aproape pe malul Oltului. Capela a fost construită în 1583, sub domnia lui Mihnea al II-lea, ca biserică domnească, unde se mai ţin slujbe şi astăzi. Icoana reprezentând Hramul mânăstirii datează din secolul al XVI-lea, iar unele picturi au fost realizate în secolul al XIX-lea de ,,Voicu, pictor din Piteşti”. În cea de a doua capelă se ajunge urcând o scară cu un portic ornamental, ce a fost construită în partea de nord-est a pridvoarelor, şi este compusă din două încăperi cu boltă. A fost construită în 1707 de duhovnicul lui Constantin Brâncoveanu. Înăuntru, alături de portretul eruditului voievod, se poate vedea portretul votiv al lui Mircea cel Bătrân, precum şi alte picturi din secolul al XVIII-lea.
Prima fântână, admirată în 1657 de Paul de Alep, e un puţ cu apă sfinţită (de unde şi astăzi se ia şi se sfinţeşte apa pentru marile ceremonii religioase). Fântâna e decorată cu sculpturi, iar în mijloc, din braţele unei cruci, apa curge în bazinul fântânii.
Cea de-a doua fântână prezintă la fel de mult interes ca şi prima: ea se numeşte Fântâna lui Neagoe Basarab şi datează din anul 1517. Este acoperită de o boltă susţinută în partea din faţă de coloane unite la capăt, în partea din spate se sprijină pe două console, zidite în perete, pe care se sprijină un leu în stil brâncovenesc. Afară, dreptunghiul format de clădirile aparţinând pridvoarelor se deschide spre vest, la 1 km distanţă de drumul care trece prin faţa mânăstirii. Ruinele vechi ale lăcaşului de cult veghează asupra vizitatorului: cu secole în urmă, a fost o chilie în mijlocul unui amfiteatru impunător, fiind descrisă şi de Paul de Alep ca un remarcabil monument ecleziastic, denumită ,,Chilia Sfântului Ioan”.
Apele care izvorăsc din munte au erodat-o cu timpul. Ea a fost reconstruită ultima dată în 1670. Tot în partea exterioară pridvoarelor, dar fostă parte din ea pe un deal care domină mânăstirea, se înalţă bolniţa. A fost zidită între 1542 şi 1543 de Petru Voievod (cunoscut sub numele de Radu Paisie), pentru bolnavii şi bătrânii comunităţii. Pe bună dreptate, specialiştii români şi străini au văzut bolniţa ca pe ,,Nestemata Coziei din secolul al XVI-lea”, aceasta datorită echilibrului arhitectural datorat alegerii decoraţiunilor şi a frumuseţii deosebite a picturilor interioare. În imediata apropiere a bolniţei se găsesc cimitirul şi clopotniţa. Clopotele sale, donate în 1395 şi în 1413 de Mircea cel Bătrân, dar mai apoi mutate în 1879 la Curtea de Argeş şi Râmnic, încă mai aşteaptă să răspândească vocea demult uitată a întemeitorului său: ,,Eu din plin crezător în Hristos, Dumnezeul nostru, iubindu-l şi onorându-l, unic stăpânitor, Io Mircea, mare voievod şi prinţ, prin gaţia şi îndurarea lui Dumnezeu posedând şi stăpânind întreaga Valahie şi ţinuturile de dincolo de munţi înspre ţara de dincolo de munţi înspre ţara tătarilor, domn al Amlaşului şi Făgăraşului, prinţ al Banatului de Severin şi pe ambele părţi ale Dunării până la Marea Neagră şi singurul domn al fortăreţei Dristorului…” (Document Nr. 34 din 1406, lăsat de Mircea cel Bătrân Mânăstirii Cozia, în care sunt specificate titlurile voievodului român şi limitele posesiunilor sale). (Va urma )
Pagină realizată de Ştefan ISAC
