a Liceului Pedagogic C. D. Loga – Caransebeş,

Te salută, maestre Adrian Păunescu!

Motto: Să-i mulţumeşti făcliei pentru lumina sa,

dar nici pe cel din urmă ce-o ţine nu-l uita” (R. Tagore)

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru bucuros de moarte… Frumoasă zi de toamnă ţi-ai găsit, maestre! Soarele ţi-a trimis o luminoasă rază pe care să-ţi urce la ceruri sufletul tău de mare tribun al neamului românesc.

Însă ai avut grijă să fim împăcaţi cu gândul că spiritul ni l-ai lăsat aici, căci, fiind peste măsură de obosit, te-ai dus să mori puţin.

Goga anticipa, în spiritul Măriei-Tale, rolul creatorului, al creaţiei şi al cuvântului: Eu, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă. Am văzut în scriitor un element dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat, un pricinuitor de rebeliune. Am văzut în scriitor un semănător de credinţe şi un semănător de biruinţă.

Atunci când soarele apune, el şi răsare undeva. Am învăţat că, de fiecare dată când sufletul unui neam e-n grea cumpănă, Dumnezeu îi trimite în ajutor unealta sa – bisturiu declarat împotriva atrofierii sentimentului naţional. Îţi mulţumim că, în ’89, ai crezut că sângele nostru proaspăt zvâcneşte în organismul descătuşat şi cere cuvânt desfăcut de zgura trecutului. Îţi mulţumim că poeziile Măriei-Tale sunt flacoane de diferite esenţe, smulse din zbuciumul cotidian, crâmpeie din risipirea de suflet românesc, cerute impetuos de problemele noastre de existenţă. Promitem că vei rămâne cu noi, Repetabila iubită povară, că buzele noastre vor fi buzele tale, rostind versuri ca acestea:

N-am cum să accept că, din toate,

Rămâne doar zborul târât

Şi faptul că nu se mai poate

Iubi decât rău şi urât. (Totuşi iubirea peste blestem)

Luni, 8 noiembrie 2010