Trei zile de analize medicale gratuite, la Caransebeş


Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie din Bucureşti organizează, la Caransebeş, în perioada 26-28 noiembrie, acţiunea intitulată „Expoziţia pentru Sănătate”. Cu acest prilej, mai mulţi medici din Timişoara şi Caransebeş vor efectua, pe parcursul a trei zile, analize medicale şi teste de evaluare a stării de sănătate.

Întâlnirea pacienţilor cu medicii va avea loc la Cercul Militar din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Cadrele medicale vor susţine şi conferinţe pe teme de sănătate şi vor acorda consiliere medicală. Persoanele interesate vor putea afla gratuit indicele masei corporale, sau glicemia, tensiunea arterială, colesterolul, şi vor beneficia de alte analize computerizate, în vederea evaluării stării de sănătate. Prima întâlnire va avea loc vineri, de la ora 16.30. (C. Senco)