Sezonul acesta de iarnă a debutat pentru iubitorii de schi de pe Muntele Mic printr-o tabără organizată de Coco Galescu şi Răzvan Ioaniţescu, ajutaţi fiind şi de alţi membri ai Clubului Montan Caransebeş: Codruţa Ioaniţescu, Ana-Maria Galescu, Dani Brăteanu, Iulius Carebia şi Mircea Socaciu.
Seria din 18 până în 23 decembrie a fost prima din acest sezon organizată de Clubul Montan, altele două fiind deja aproape completate: 3-9 ianuarie 2011, şi seria a III-a, din 29 ianuarie până în 4 februarie.
Cei 40 de copii prezenţi în prima serie au fost împărţiţi în patru grupe de schiori: începători mici şi începători mari, şi avansaţi mici şi avansaţi mari. De fiecare grupă în parte s-a ocupat un monitor, iar la final urmează să se organizeze un concurs-test de absolvire a şcolii de schi.
Ultima seară se va încheia cu un program special de Crăciun, în care copiii îl vor întâlni pe Moşul, care le va oferi daruri şi diplome. Coco Galescu ne-a declarat că se simte foarte bine în preajma copiilor şi se bucură să vadă că micuţii îşi doresc să cunoască arta schiatului şi frumuseţea muntelui.
Sonia BERGER