Zăvoiul vrea iluminat stradaş din energie verde


Pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local al comunei Zăvoi se vor afla câteva proiecte de hotărâre importante, iniţiate de viceprimarul Ion Scorobete, care vor viza implementarea unor proiecte de dezvoltare economico-socială a comunei Zăvoi, precum şi cuprinderea în proiectul de buget aferent anului 2011 a unor sumelor necesare pentru o serie de lucrări edilitar-gospodăreşti, pentru care Consiliul local şi-a exprimat acordul în cadrul unor şedinţe anterioare.

Astfel, printre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei se va număra şi cel privind aprobarea implementării unui proiect privind utilizarea energiei verzi, prin valorificarea resurselor regenerabile de energie, în vederea asigurării iluminatului public stradal în comuna Zăvoi, cu atât mai mult cu cât, timp de doi ani, localitatea nu a beneficiat de această facilitate. Aceasta presupune în primul rând depunerea unei cereri de finanţare, în vederea accesării de fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – Axa Prioritară 4, Domeniul Major de Intervenţie 2 – „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. În urma discuţiilor purtate cu consilierul juridic Mihuţ Firuţ, acesta ne-a declarat că proiectul de hotărâre sus-menţionat urmăreşte modernizarea sistemului de iluminat public stradal existent în comuna Zăvoi, prin valorificarea resuselor de energie regenerabilă, în principal a energiei solare, în scopul reducerii consumului de energie aferent iluminatului public stradal şi, implicit, a diminuării cheltuielilor pe care Primăria Zăvoi le suportă pentru asigurarea acestuia. De asemenea, se propune şi desemnarea viceprimarului Ion Scorobete, ca reprezentant legal în cadrul proiectului, şi împuternicirea acestuia în vederea efectuării demersurilor necesare pentru elaborarea proiectului şi pentru depunerea cerererii de finanaţare.

Alte două proiecte de hotărâre ce vor fi discutate în viitoarea şedinţă de Consiliu local se referă la lucrările de reabilitare şi modernizare la Căminele Culturale din localităţile Zăvoi şi Măru, respectiv începerea, în cursul anului 2011, a lucrărilor la obiectivele sus-menţionate şi asigurarea finanţării, de la bugetul local al comunei Zăvoi, a cheltuielilor legate de executarea lucrărilor.

Un alt punct se referă la aprobarea bugetului local al comunei Zăvoi pe anul 2011, şi vizează planificarea veniturilor şi cheltuielilor pentru anul în curs, precum şi şi stabilirea, de către Consiliul Local al comunei Zăvoi, a principalelor obiective pentru care urmează să se asigure finanţarea de la bugetul local. Se va discuta, cu această ocazie, şi nivelul cheltuielilor ce vor fi alocate obiectivelor de investiţii care vor fi începute în anul 2011, precum şi pentru finanţarea diverselor proiecte aflate în derulare, inclusiv a celor care vizează actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Zăvoi.

Sonia BERGER