La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a intervenit pentru stingerea a 22 de arderi necontrolate la vegetaţie uscată, care au afectat, în total, aproximativ 100 de hectare de teren – păşuni, pajişti etc. Incendiile s-au manifestat pe teritoriul a 13 localităţi. Cinci dintre acestea s-au produs pe terenuri ale municipiului Caransebeş, iar patru pe cele ale municipiului Reşiţa. La Caransebeş, într-o situaţie a existat riscul de extindere a focului la clădirile Uzinei de apă a localităţii, iar într-o altă situaţie – la o locuinţă particulară.
Luni, 14 martie, ISU „SEMENIC” a intervenit, prin subunităţile din judeţ, pentru lichidarea unor incendii la vegetaţie uscată în Reşiţa (Doman), Caransebeş şi Agadici, ne-a informat plt. Anca Balint, din cadrul Inspectoratului. (S. Berger)