Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, Consiliul Local al municipiului Caransebeş, cu sediul în municipiul Caransebeş, Piaţa Revoluţiei, nr. 1, prin Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, cu sediul în Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, telefon: 0255/514947, 0255/513104, fax: 0255/511947, Cod Unic de Identificare 3227947, cont IBAN RO50TREZ18221300208XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Caransebeş, anunţă în data de 15 iunie 2011, ora 14, organizarea negocierii directe în plic închis, în vederea atribuirii contractului de concesiune pentru parcela de teren cu nr. cad./top. nou format, în suprafaţă de 8.000 mp, teren construibil, proprietatea municipiului Caransebeş, conform Planului de situaţie scara 1:500, teren ce va avea destinaţie „Bază sportivă – parcări”.
Negocierea directă se organizează în baza Hotărârilor Consiliul Local al municipiului Caransebeş Nr. 164/22.07.2010 şi Nr. 269/30.11.2010.
Durata concesionării este de 49 ani, putând fi prelungită cu acordul părţilor, conform legislaţiei în vigoare.
Procedura de negociere va fi organizată în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini. Ofertele se redactează în limba română.
Ofertanţii transmit ofertele lor în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, situat în Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, în ordinea primirii lor, precizându-se data şi ora.
Pe plicul exterior se va indica obiectul concesiunii pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină:
a) o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare, semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături sau modificări;
b) acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor concedentului, după cum urmează:
Pentru persoane juridice şi persoane fizice autorizate:
a) Cerere de participare la licitaţie;
b) Declaraţie privind eligibilitatea (Anexa B1);
c) Informaţii generale (Anexa B2);
d) Certificat de înregistrare la ORC, Actul constitutiv/Autorizaţie şi Hotărâre Judecătorească, după caz (documente din care să rezulte faptul că sunt legal constituite);
e) Certificate fiscale eliberate de către Primăria localităţii – Serviciul Taxe şi Impozite, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, în care participanţii au sedii principale sau secundare, privind achitarea obligaţiilor către bugetul local – original;
f) Certificat de atestare fiscală eliberat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale – original;
g) Dovada achitării Caietului de sarcini, a Garanţiei de participare la licitaţie şi a Taxei de participare la licitaţie;
h) Delegaţie de la societatea pe care o reprezintă, dacă e cazul.
Pentru persoane fizice:
a) Cerere de participare la licitaţie;
b) Certificat de cazier judiciar – original;
c) Carte de identitate sau Buletin de identitate – copie;
d) Certificate fiscale eliberate de către Primăria localităţii – Serviciul Taxe şi Impozite, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, în care participanţii au sedii principale sau secundare, privind achitarea obligaţiilor către bugetul local – original;
e) Certificat de atestare fiscală eliberat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale – original.
Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz.
Plicurile sigilate se predau comisiei de evaluare în ziua fixată pentru deschiderea lor.
Preţul de pornire a licitaţiei – redevenţa minimă a concesiunii (egală cu preţul de vânzare a terenului, stabilit prin raport de evaluare) este de 405.500 lei/întreaga suprafaţă.
Documentaţia de atribuire şi documentele necesare negocierii directe se pot obţine contracost (50 lei) de la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24 – Oficiul Juridic.
Termenul-limită de depunere a ofertelor în plic închis va fi la data de 15 iunie 2011, ora 10, şi se vor depune la Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat.
Ofertele se redactează în limba română şi se depun la Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0255/514947, 0255/513104, Oficiul Juridic.