Pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 161/30.07.2009, se va organiza în data de 22 iunie 2011, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut, pentru vânzarea parcelei de teren cu nr. top. 4220/2 – proprietatea Statului Român, şi nr. top. 4221 – vechea albie a râului Timiş, proprietatea Statului Român, în suprafaţă totală de 2.775,70 mp, cu destinaţia livadă şi orice activităţi economice de producţie agricolă.
Cererile de înscriere la licitaţie se pot depune la Biroul Relaţii cu Publicul al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 22 iunie 2011, ora 10.
Contravaloarea Caietului de sarcini şi a documentelor pentru licitaţie, în sumă de 50 lei, se achită la casieria Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 22 iunie 2011, ora 10 (data-limită de depunere a actelor solicitate).
Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0255/514947, 0255/513104, Oficiul Juridic.