22. Respiraţia. La un efort mai mare şi la urcuş, există în general tendinţa ca inspiraţia să fie mai lungă decât expiraţia. Bioxidul de carbon se elimină din plămâni în timpul expiraţiei. Deci, forţaţi un pic durata expiraţiei, pentru ca bioxidul de carbon să poată fi total eliminat. Recomandabil e să inspiraţi pe nas, nu pe gură, în special iarna, când aerul rece poate afecta corzile vocale.

23. Metoda de mers, cu opriri scurte după o jumătate de oră şi 10 minute după o oră, nu este recomandabilă. Te opreşti atunci când simţi că este necesar. Pauzele pentru odihnă diferă de la om la om şi sunt în funcţie de vârsta şi antrenamentul fizic ale fiecăruia, de configuraţia şi duritatea traseului, de greutatea bagajului, persoane feminine sau copii în grup etc. La opriri scurte, nu vă aşezaţi jos. La opriri mai lungi, vă aşezaţi cu spatele spre pantă, sprijiniţi de rucsac, cu picioarele relaxate spre vale, şi în niciun caz nu vă lungiţi, deoarece spatele este încălzit, iar solul, de cele mai multe ori, este rece.

24. Obstacolele întâlnite în drum – un bolovan, o buturugă – trebuie ocolite. E mai odihnitor să faci câţiva paşi mărunţi şi să ocoleşti obstacolul, decât să ridici piciorul ca să urci pe o treaptă prea înaltă. Astfel se elimină un efort de prisos, un consum de energie inutil, având şi ruscacul în spate.

25. Evitaţi să călcaţi pe rădăcinile ude ale copacilor. Este cunoscut că brazii şi molizii, din cauza solului pe alocuri stâncos, au unele rădăcini pe jumătate la suprafaţă; acestea fiind ude, alunecarea este sigură, iar căderea uneori greu de controlat.

26. Pe iarbă, dacă aceasta este udă, şi pe o pantă mai abruptă, alunecarea se poate produce uşor, atât la urcare, cât şi la coborâre. Pentru a evita aceasta, trebuie mers în serpentine scurte, ocolind obstacolele cu pas normal.

27. Pe cărările munţilor înalţi, sunt uneori pietre mai mari, lespezi, şi acestea, dacă sunt ude, sunt lunecoase. Altele stau în echilibru precar şi se pot mişca, provocând alunecarea, uneori cu consecinţe grave. Deci, evitaţi sau călcaţi cu mare atenţie pe pietrele mari şi ude!

28. Nu agăţaţi de rucsac sau de centură diferite obiecte, care prin balansare vă pot dezechilibra în timpul mersului. Nu duceţi în mână genţi, binoclu, aparat foto sau bidonul cu apă! Toate obiectele trebuie să fie în rucsac.

29. Urcând uneori printre stânci, prin hornuri, este nevoie să vă ajutaţi la căţărare şi de mâini. Corpul este mai solicitat în asemenea cazuri şi trebuie să căutaţi să vă păstraţi echilibrul, de aceea mâinile trebuie să fie libere.

30. În munţii înalţi, vă avântaţi tot mai sus, spre culmi, unde veţi întâlni duritatea stâncii şi trebuie să vă adaptaţi acestui fel de urcuş. Pe cărări veţi întâlni, în unele locuri, blocuri de piatră, colţi şi lespezi, de aceea trebuie, la fiecare pas, călcat cu atenţie şi mers în şir indian, lăsând doi-trei metri distanţă de coechipierul din faţă. În felul acesta aveţi o vizibilitate mai bună a cărării, observaţi unde călcaţi şi mergeţi mai relaxat.

31. La traversarea unor porţiuni cu grohotiş, călcaţi cu atenţie, deoarece pietrele în mod sigur se vor mişca. Traversarea se face întotdeauna orizontal, fără a urca sau coborî.

La urcare sau coborâre pe grohotiş, alegeţi marginea culoarului de grohotiş mai puţin accidentată.

32. Când urcaţi pe pante mari cu bolovani, aveţi grijă să nu provocaţi rostogolirea lor în vale, deoarece aceştia, în cădere, pot antrena şi alţi bolovani, ce constituie un real pericol pentru turiştii aflaţi mai jos. În asemenea cazuri, pentru atenţionarea acestora, trebuie lansat avertismentul „Cad pietre!”, şi în niciun caz „Vine cadoul!”. De asemenea, să nu vă amuzaţi, aruncând uneori cu pietre în vale.

33. La trecerea unui râu, dacă apa este mică, călcaţi pe bolovanii mai mari, ieşiţi din apă. Aceştia, dacă sunt uzi, pot provoca alunecări. În acest caz, folosiţi un băţ, pentru sprijin, căutat la repezeală, pe care îl transmiteţi şi celorlalţi, aruncându-l înapoi pe celălalt mal.

Dacă râul este mai mare, căutaţi un vad de trecere. Pietrele pe fundul apei pot fi lunecoase şi colţuroase. Trecerea oricărui curs de apă se va face în direcţia curentului, niciodată împotriva lui. Trebuie văzut ca celălalt mal să nu fie abrupt sau inaccesibil. Trecerea unui râu repede, de munte, trebuie organizată şi efectuată cu atenţie. Unul mai curajos va trece primul, fiind legat cu o coardă de mijloc şi asigurat de pe mal, de un coechipier. Ajuns pe celălalt mal, va lega coarda de un copac, un bolovan mare, sau o va ţine el întinsă cu mâinile. Asigurată coarda, de pe ambele maluri, fiecare va trece ţinându-se de ea, fiind pe rând legaţi de mijloc cu altă coardă, pentru a putea, în caz de alunecare, să fie scos repede din apă.

O altă posibilitate este formarea unui lanţ, ţinându-vă de mâini şi trecând pe rând sau în grupuri mai mici.

Soluţii mai există şi trebuie găsite la faţa locului. Într-un caz mai amuzant, apa fiind mai mică, băieţii au luat fetele în spate şi au trecut râul.

În orice caz, nu treceţi prin apă încălţaţi şi îmbrăcaţi, oricât ar fi apa de rece. (Va urma)

Mircea SOCACIU,

Ghid montan