Un om, un nume
Acad. Constantin Daicoviciu (II)
Constantin Daicoviciu a iniţiat şi condus un amplu plan de cercetări arheologice desfăşurate în perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial, reuşindu-se aducerea de numeroase şi edificatoare dovezi ale existenţei populaţiei dacice în ancestrala sa arie teritorială, şi infirmarea mult-vehiculatei teorii a dispariţiei geto-dacilor, emanată de istoriografia străină. Ca urmare, geneza poporului român din simbioza daco-romană a devenit un subiect de deplin elucidat ştiinţific.
A deţinut şi funcţia de preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice din Bucureşti (1947-1948). Constantin Daicoviciu a fost şi director al Institutului de Ştiinţe Clasice al Institutului de Istorie din Cluj (din 1949) şi al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (1945-1973). A fost membru corespondent al Institutului Arheologic din Berlin şi al Societăţii de Studii Latine din Paris. A fost membru titular al Academiei Române, din 1955. A deţinut şi importante funcţii ca membru al Consiliului de Stat. A fost Membru corespondent al Academiei Austriece de Ştiinţe din Viena şi al mai multor societăţi ştiinţifice străine. A fost declarat „Om de ştiinţă emerit”, „Erou al muncii socialiste”. A obţinut „Premiul Herder”. A participat ca raportor la numeroase congrese şi conferinţe internaţionale de specialitate.
Pasionat cercetător şi profund cunoscător al Antichităţii, preocupările sale au fost îndreptate mai ales spre cunoaşterea şi lămurirea principalelor probleme istorice şi de civilizaţie ale geto-dacilor. A condus ani în şir săpăturile din cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Ca urmare a acestor cercetări, au fost scoase la iveală renumitele ruine ale cetăţilor dacice de la Grădiştea Muncelului, Piatra Roşie, Blidaru şi ale aşezărilor de la Rudele, Feţele Albe etc. Atenţia i-a fost atrasă în mod deosebit de istoria Daciei romane. Între anii 1924-1936, a executat săpături de amploare la Sarmizegetusa romană (Ulpia Traiana). În cadrul aceloraşi preocupări, a efectuat recunoaşteri pe limesul de nord-vest al Daciei şi săpături în castrele de la Micia şi Porolissum. Printre contribuţiile sale mai importante se înscrie, în primul rând, lucrarea „La Transylvanie dans l’antiquite” (1945), care este o sinteză cuprinzătoare a istoriei Daciei intercarpatice, din Paleolitic şi până la începutul Epocii Feudale. A fost redactor responsabil şi coator la „Istoria României”, vol. I (1960). Alte lucrări publicate: „Aşezările dacice din munţii Orăştiei”, 1951 (în colaborare); „Cetatea dacică de la Piatra Roşie, Monografie arheologică”, 1954; „La formation du peuple roumain et de sa langue”, 1963 (în colaborare); „Dacica”, 1969 (culegere de articole publicate anterior). A publicat şi alte lucrări în limba română şi în limbi străine, privind mai ales romanizarea provinciilor Imperiului roman şi istoria Daciei libere şi a Daciei romane. S-a preocupat constant de problema continuităţii românilor pe teritoriul Daciei şi de susţinerea ei ştiinţifică. A publicat, de-a lungul anilor, numeroase studii şi articole în publicaţiile de specialitate.
Paralel cu activitatea sa ştiinţifică, Constantin Daicoviciu, ca dascăl desăvârşit şi bun organizator, a format numeroase cadre de istorici şi arheologi. Sub preşedinţia sa, a fost elaborat şi tipărit întâiul Tratat de istorie a României, de după cel de Al Doilea Război Mondial, care a rămas în mare parte utilizabil şi în prezent. Dintre membrii Academiei Române, originari din judeţul Caraş-Severin, Constantin Daicoviciu a avut parte de cele mai onorante recunoaşteri ale valorii sale de om de ştiinţă, pentru ţară şi pentru străinătate.
Constantin Daicoviciu apărăsit această lume la 27 mai 1973, cu satisfacţia omului de ştiinţă şi a dascălului care şi-a adus contribuţia la dezvoltarea Istoriei, a Arheologiei şi a Universităţii clujene. A fost înmormântat la Cluj. Tot din anul 1973, satul natal, Căvăran, poartă numele istoricului Constantin Daicoviciu.
(Inspirat din „Cărăşeni de Neuitat”, partea a IV-a, de P. Ciurea şi Constantin Falcă).
N.A. Pot să spun că sunt mândru pentru că, timp de şase ani, am fost primar al acestei comune, atunci când la Caransebeş avea loc Simpozionul „Valorificarea noilor cercetări în domeniul istoriei naţionale”, iar mai târziu cel intitulat „In memoriam Constantin Daicoviciu”. La una dintre aceste manifestări culturale a participat şi fiul academicianului, prof. univ. dr. Hadrian Daicoviciu. Nu aş vrea să închei fără să spun că, în această prioadă de şase ani, împreună cu colaboratorii de la Primărie şi cu prof. dr. Vasile Pistolea, am luat hotărârea ca, într-una din aripile casei lui Constantin Daicoviciu, să deschidem un punct muzeistic, având tot sprijinul din partea prof. dr. Petru Bona, pe atunci director la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Istorie Caransebeş. Nu s-a realizat această dorinţă, deşi confecţionasem şi placa comemorativă pe care era scris „Aici s-a născut şi a crescut marele istoric acad. Constantin Daicoviciu”, deoarece nu am primit aprobare de la organele judeţene de partid.
Ştefan ISAC