Marți, 16 februarie, pe DN58, drum ce leagă Reșița de Caransebeș, s-a produs un grav accident de circulație, la ieșirea din Brebu, în apropierea podului de peste pârâul Păgăniș. Un autoturism Opel condus de o femeie, în care se aflau două persoane din Brebu, la curba ușoară de dinaintea podului, cu sensul de mers spre Caransebeș, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a izbit un autoturism Ford care circula dinspre Caransebeș.
În urma impactului, autoturismul Ford a fost la aruncat de pe carosabil și s-a oprit în buza pârâului Pogăniș iar Opelul s-a oprit pe șosea, răsturnat pe o parte. Amândouă autoturismele au fost grav avariate, circulația s-a desfășurat cu greutate, pe o mare parte din carosabil fiind îmrăștiate roți și bucăți din autoturismele angrenate în eveniment.
Nimeni nu a fost rănit în accident, deoarece toate persoanele aflate în automobile purtau centură de siguranță, doar conducătoarea autoturismului Opel a fost transportată la spital. Întâmplarea face ca cei trei implicați în accident să se cunoască foarte bine, fiind prieteni din copilărie. (B. Naum)