Între 20 şi 22 iulie, Sala Filarmonicii Oltenia din Craiova a găduit cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional Adrian Păunescu, manifestare în cadrul căreia au avut loc şi două concursuri, unul de folk şi unul de poezie.
La Secţiunea poezie, un juriu alcătuit din academician Nicolae Dabija din Chişinău, Tudor Nedelcea – Craiova, Nicolae Georgescu, eminescolog din Craiova, Andrei Păunescu, fiul poetului, şi scriitorul şi jurnalistul George Stanca, din Bucureşti, a selecţionat, din peste 100 de participanţi, 13 finalişti din toate colţurile ţării. Duminică, 22 iulie, finaliştii Secţiunii poezie au participat, alături de finaliştii Secţiunii folk, la decernarea Premiilor Festivalului. Printre aceştia s-a numărat şi Anne Marie Szaniszlo, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, care a obţinut premiul al II-lea la Secţiunea poezie.
(B. Meteş)