O parte însemnată din populaţia oraşului Caransebeş îşi câştiga existenţa din cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Zona în care este aşezat oraşul a permis încă din vechime practicarea pomiculturii.

În perioada interbelică, datorită creşterii demografice, mai ales prin absorbţie din alte localităţi rurale învecinate, preocuparea celor nou-veniţi fiind îndeosebi creşterea animalelor, a existat un interes constant pentru ca oraşul să primească terenuri propice păşunatului.

În urma aplicării Legii de reformă agrară din 1919-1921, în anul 1929 oraşul a fost împroprietărit cu păşune alpină în suprafaţă de 740 de jugăre şi 847 de stânjeni pătraţi. Abia în 7 decembrie 1941 a emis Judecătoria de pace mixtă din Caransebeş decizia de intabulare asupra acesteia, cu menţiunea că figura în Cartea funciară a comunei Mărul, având numerele topografice 2557/1, 2557/2, 2557/6 şi 2557/7.

Drept urmare, suprafaţa totală a oraşului era, la 25 aprilie 1942, de 5.298 ha, din care: teren arabil 1.411 ha, fâneţe naturală 1.327 ha, livezi de pomi fructiferi 228 ha, păşuni 1.636 ha, păduri 385 ha, teren degradat 74 ha, ape şi bălţi 20 ha, vatra oraşului 191 ha, şi drumuri 25 ha.

Înrolarea în armată şi trimiterea pe front a unui număr de bărbaţi, ca şi concentrările periodice ale altora n-au afectat în perioada 1941-1944 activităţile curente din aceste ramuri. Spre exemplu, în planul pe anul agricol 1942, s-au prevăzut însămânţări de toamnă la grâu de 260 ha şi la orz de 13 ha, iar în planul de însămânţări de primăvară s-au prevăzut la porumb 325 ha, la orz de primăvară 65 ha, la ovăz 47 ha, la trifoi 43 ha, la cartofi 25 ha şi la zarzavaturi 41 ha.

O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi în primăvara anului 1944, când Comitetul agricol comunal, condus de dr. Isac Rădulescu, primarul oraşului, informa că s-au însămânţat după cum urmează: orz 61 ha, ovăz 96,5 ha, porumb 247 ha, cartofi 35,5 ha, cânepă şi in 5 ha, sfeclă 3,5 ha, zarzavaturi şi legume 37 ha.

Potenţialul zootehnic era destul de însemnat în anul 1943, chiar comparativ cu perioada interbelică. Astfel, în luna noiembrie, locuitorii deţineau 799 de bovine, din care 320 sub 2 ani, 1.048 de porci, 1.191 de oi şi 59 de berbeci, 956 de miei, 116 capre, 309 cai şi 5 măgari. Un număr mare de vaci, conform tradiţiei, era utilizat la muncile agricole. Pe timpul verii, multe dintre animale erau urcate la munte, păşunând pe cele 165 ha atribuite de Comunitatea de Avere şi cele 440 ha – ca păşune proprie primită prin împroprietărire.

Pe cele 228 ha cu livezi, în iunie 1943 erau pe rod 1.012 cireşi, 102 caişi, 584 de piersici, 4.879 de meri, 15.337 de pruni de vară şi 8.972 de pruni de toamnă. Un hectar era cultivat cu viţă-de-vie nobilă.

Pentru recoltatul cerealelor existau în oraş 4 maşini de treierat, cu o capacitate de 31.000 kg în 24 de ore.

Calitatea produselor agricole obţinute, precum şi interesul tradiţional pentru creşterea animalelor au permis Ocolului agricol Caransebeş, ca organ de îndrumare în domeniu, să deschidă în 24 octombrie 1943 o expoziţie de produse agricole, pomicole şi legumicole. Din acest punct de vedere, Ocolul agricol continua bogata activitate desfăşurată de Reuniunea agricolă orăşenească în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea.

Subliniem faptul că, între anii 1941-1944, nici agricultura şi nici creşterea animalelor n-au avut de suferit în oraşul Caransebeş datorită stării de război în care se afla România.

În aceeaşi perioadă, erau înregistraţi 139 de proprietari de păduri particulare pe teritoriul oraşului, cei mai mulţi cu suprafeţe sub 10 jugăre. Toate erau situate în zona Teiuş – Corcana – Valea Cenchii.

Aplicarea Legii de reformă agrară din 23 martie 1945

La data emiterii de către Guvernul condus de dr. Petru Groza a Legii de reformă agrară, România plătea tribut de sânge în războiul antihitlerist. Din acest punct de vedere, legea sus-amintită avea şi un pronunţat caracter justiţiar, pe lângă cel politic şi social.

În aplicarea ei, legea impunea două faze distincte: exproprierea unor terenuri agricole de la particulari şi societăţi comerciale, urmată de împroprietărire.

Privind exproprierile, s-au emis mai multe precizări, pe lângă cea mai importantă: împărţirea terenurilor agricole mai mari de 50 ha, acestea urmărind depistarea persoanelor de origine etnică germană care au colaborat cu Germania hitleristă în timpul războiului, confiscarea pământurilor celor care s-au refugiat în ţările cu care România a fost în război ori s-au refugiat după 23 august 1944, terenurile şi bunurile absenteiştilor şi ale foştilor membri ai Grupului Etnic German.

În oraşul Caransebeş nu existau proprietari care să deţină terenuri agricole mai mari de 50 ha şi, în această situaţie, Organizaţia locală a Frontului Plugarilor a constituit în 8 aprilie 1945 un Comitet local pentru aplicarea Legii 187 privind reforma agrară, format din 15 membri, al cărui preşedinte a fost ales Dumitru Şiclovan. În Comitetul de plasă pentru aplicarea aceleiaşi legi au fost desemnaţi Dumitru Şiclovan şi Constantin Călţun.

Comitetul local a avut ca primă sarcină depistarea persoanelor din Caransebeş care erau supuse exproprierii totale, în luna iulie 1945 întocmind un tabel care cuprindea 18 persoane, 9 din Caransebeş şi 9 din Caransebeşul Nou, toate de origine germană.

La data de 13 septembrie 1945, Comitetul local de reformă agrară a discutat lista care cuprindea 50 de persoane de origine etnică germană supuse exproprierii totale sau parţiale şi a persoanelor care îndeplineau condiţiile de a fi împroprietărite pe terenurile agricole ale acestora. Motivele exproprierii erau: înrolare în Armata germană, fii plecaţi în Germania la muncă în folosul Armatei germane, şi activitate în cadrul Grupului Etnic German între 1941-1944.

Mulţi dintre cei supuşi exproprierii au făcut contestaţii. În consecinţă, împroprietărirea efectivă a fost amânată. Seceta prelungită din vara şi toamna anului 1945, resimţită şi în Caransebeş, a împiedicat încasarea ratelor după pământurile folosite de foştii proprietari până la recolta viitoare. Trebuie subliniat faptul că familiile acestora le araseră şi le însămânţaseră înainte de hotărârile Comitetului local.

Documentele ne dezvăluie şi un alt fapt care a amânat aplicarea acestei legi, şi anume demisiile majorităţii membrilor Comitetului local, date între 15 şi 28 martie 1946, la intervenţia Organizaţiei locale a Frontului Plugarilor. Abia în 4 iunie s-a reconstituit noul Comitet local de reformă agrară, compus din 7 membri, care desemnase ca preşedinte pe Ilie Băcilă, muncitor ceferist şi membru al Partidului comunist, acesta deţinând concomitent şi funcţia de preşedinte al Comitetului de plasă.

În aceeaşi zi, o comisie formată din Ilie Băcilă, prim-pretorul Plăşii Caransebeş şi şeful Ocolului agricol Caransebeş a definitivat lista îndreptăţiţilor la împroprietărire, care cuprindea 43 de persoane, cărora urma să li se atribuie în total o suprafaţă de 101 jugăre şi 941 de stânjeni pătraţi, în 43 de loturi. Îndreptăţiţii erau foşti luptători în războiul antihitlerist, orfani, văduve şi invalizi din acelaşi război, orfani şi văduve din oricare război şi ţărani fără pământ.

Suprafaţa expropriată a fost repartizată astfel: pentru îndreptăţiţii la împroprietărire din Caransebeş – 89 de jugăre şi 1.253 de stânjeni pătraţi, pentru cei din Prisian 3 jugăre şi 117 stânjeni pătraţi, şi pentru cei din Buchin 523 de stânjeni pătraţi. S-a delimitat ca Rezervă de stat o suprafaţă de 7 jugăre şi 1.369 de stânjeni pătraţi. Suprafaţa acordată împroprietăriţilor aparţinuse unui număr de 18 cetăţeni de origine etnică germană din Caransebeş şi Caransebeşul Nou, loturile atribuite fiind situate în Lunca Grofului, Măhală, Racoviţa, Vii, Cărbunari-Ţigăneşti şi Teiuş.

Amintim faptul că, în iulie 1946, câţiva cetăţeni incluşi pe lista celor care urmau a fi expropriaţi au făcut contestaţii la Comisia judeţeană pentru aplicarea reformei agrare şi au fost considerate îndreptăţite, aceştia dovedind că nu erau de origine etnică germană sau că nu activaseră în Grupul Etnic German, printre ei regăsindu-se ing. Iosif Palik şi farmacistul Edgar Müller.

Legea de reformă agrară s-a definitivat în oraşul Caransebeş abia în anul 1947, când Primăria a solicitat Ocolului agricol să urgenteze intabularea împroprietăriţilor. La 4 octombrie 1947, foştii proprietari, în număr de 18, au fost înştiinţaţi să predea loturile expropriate celor 38 de noi proprietari, 5 persoane renunţând la împroprietărire.

Considerându-se o apărătoare a intereselor ţărănimii, Organizaţia Caransebeş a Frontului Plugarilor a fost cea care a acordat mare atenţie aplicării legii sus-amintite, chiar dacă aceasta a înregistrat şi disfuncţionalităţi, mai ales în prima parte a anului 1946.

Constantin BRĂTESCU