Al doisprezecelea pelerinaj pe Muntele Mic


Joi, 14 septembrie, cu ocazia Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, va avea loc cea de a XII-a ediţie a pelerinajului de pe Muntele Mic, cu Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mânăstirea Călugăra, Mânăstirea Teiuş şi Parohia Măru, din Eparhia Caransebeşului.

Astfel, la ora 8.30 va avea loc întâmpinarea Sfintelor Icoane şi a ierarhilor la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, urmată, la 8.45, de procesiunea spre Crucea-Monument de pe munte. La ora 10, un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi va oficia Sfânta Liturghie, iar de la ora 12.30 va fi o Slujbă de pomenire a Eroilor neamului românesc. Manifestarea se va încheia cu depunerea de coroane la Crucea-Monument şi ceremonialul militar.

Pelerinajul este organizat de Episcopia Caransebeşului, cu sprijinul Brigăzii 18 Infanterie Banat, din Timişoara. (Ş. Isac)