Alarmarea populaţiei


Schimbările climatice din ultimii ani, la nivel mondial şi naţional, au un caracter pronunţat de instabilitate: temperaturi caniculare aproape în fiecare vară, căderi abundente de precipitaţii şi producerea unor fenomene meteorologice periculoase (ploi torenţiale, grindină, intensificări puternice ale vântului). Conform statisticilor, judeţul Caraş-Severin se expune şi altor tipuri de risc, cum sunt: inundaţii datorită scurgerilor de pe versanţi, revărsări de ape, secetă, îngheţ, incendii de pădure, avalanşe, cutremur, alunecări de teren şi riscurile industriale (operatori economici care desfăşoară activităţi ce prezintă pericole de accidente majore) etc.

Pe timpul dezastrelor, alarmarea se execută în scopul protecţiei populaţiei şi bunurilor materiale din zonele ameninţate, precum şi pentru luarea măsurilor iniţiale pentru apărare şi limitare a efectelor dezastrelor.

Pentru alarmarea populaţiei, se asigură, din timp de pace, în localităţi, instituţii publice şi la operatori economici, sisteme şi mijloace de alarmare.

Alarmarea populaţiei, a instituţiilor publice şi operatorilor economici se realizează prin semnale acustice sau optice emise cu ajutorul mijloacelor de alarmare şi prin comunicări transmise de posturile de radiodifuziune şi televiziune centrale şi locale, iar, în cazul că acestea există, şi prin staţiile de radioficare şi radioamplificare.

Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, a instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat, la care durata este de un minut.

Configuraţia, durata şi semnificaţia semnalelor ce se transmit cu ajutorul mijloacelor de alarmare este:

Semnal

Configuraţia şi durata semnalului

Semnificaţia

PREALARMĂ AERIANĂ (DEZASTRE)

Se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

Prealarmarea populaţiei despre posibilitatea producerii loviturilor aeriene, iminenţa producerii unor dezastre naturale, tehnologice sau biologice.

ALARMĂ AERIANĂ

Se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

Prealarmarea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a obiectivului (localităţii).

ALARMĂ LA DEZASTRE

Se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Prevenirea populaţiei asupra pericolului despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre naturale, tehnologice sau biologice.

ÎNCETAREA

ALARMEI

Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Înştiinţarea populaţiei despre trecerea pericolului şi posibilitatea reluării normale a activităţilor.

Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare local asigură facilitarea înştiinţării prompte a autorităţilor publice, alarmarea în situaţiile de urgenţă, informarea şi prevenirea din timp a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă.

Plutonier

Romulus BOJINESCU