Luna martie aduce cu ea de fiecare dată atâta bucurie de viaţă, încât nu cred să existe vietate care să nu trăiască miracolul renaşterii. Tot ce a uscat vântul toamnei apuse şi a îngheţat bătrâna iarnă se transformă, animat de prea mult dor de viaţă. Nimic nu se pierde, energia vieţii se ascunde atât în ramura dezbrăcată odinioară de frunze, cât şi în pământul amorţit de ger şi înecat de precipitaţii. Cu fiecare mugur, cu fiecare ghiocel, viaţa îşi arată zâmbetul şi începe sărbătoarea primăverii, seninul vieţii.
Conform planificării, elevii din clasa a V-a au studiat zilele acestea personificarea, un procedeu artistic prin care li se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însuşiri omeneşti, şi au primit ca temă să alcătuiască o compunere în care să personifice elemente ale naturii într-o zi de primăvară. Câteva dintre compunerile lor mi-au atras atenţia în mod deosebit. Un elev a prezentat natura primăvara ca pe o imensă sală de bal. Toate elementele naturii sărbătoreau viaţa dansând – copacii dansau, de asemenea şi primele flori ivite printre firicelele de iarbă, firicele de iarbă ce se grăbeau să-şi găsească verdeaţa. Era multă veselie în tot acel dans al naturii. O elevă a găsit un ghiocel bucuros de venirea primăverii, la fel de bucuros ca ea, şi s-au împrietenit. Alt elev s-a împrietenit cu o pasăre migratoare, prima zburătoare ce şi-a făcut cuibul pe hornul unei clădiri înalte din apropierea casei sale. Acea pasăre, cocostârcul, i-a vorbit despre magia primăverii simţită şi de văzduh, pentru că odată cu primăvara stelele îşi aniversează sărbătoarea aşteptând serile senine, fără nori.
Ghiocelul, miracolul vieţii, a însufleţit majoritatea compunerilor. Un băiat a mers într-o grădină plină de ghiocei pentru a-i alege mamei sale un micuţ simbol al iubirii sale. Şi-a aruncat privirea peste zăpada primăverii şi a ales o floare. Când a încercat să o culeagă, ceilalţi ghiocei au început să se laude cu frumuseţea lor. Fiecare afirma că este mai frumos ca altul. Băiatul, supărat, a părăsit grădina. Mama sa merita mai mult decât un ghiocel lăudăros. O fetiţă a găsit un ghiocel izolat. El era trist din pricina singurătăţii. Fetiţa, ascultându-i oful, l-a luat din locul singurătăţii şi l-a plantat lângă alţi ghiocei. Acea fetiţă nu şi-a cunoscut niciodată părinţii. Pe când avea doar câteva luni a fost încredinţată unei familii spre creştere şi educaţie. Poate ghiocelul din compunere era ea. Se simţea singură şi îşi dorea lângă sine părinţii.
Cea mai tristă istorioară a fost a unui băieţel. Băiatul a rugat un ghiocel în compunerea sa să se sacrifice, să-şi sacrifice viaţa pentru a-l dărui mamei sale şi ghiocelul a acceptat să-i îndeplinească dorinţa. Băiatul a cules ghiocelul şi l-a dus mamei sale la cimitir. Acel băiat nu şi-a cunoscut mama. Mama lui a murit când el era mic. O ştie din poveştile bunicilor în grija cărora se află. Când a citit compunerea, câteva lacrimi i-au umezit ochii.
Nimic nu poate egala dragostea unei mame. Dragostea mamei este ca o apă vie, ca nectarul şi ambrozia pe care le consumau zeii. Doar dragostea mamei te face nemuritor. Nu ştiu pentru câte lucruri poţi rămâne întru eternitate, poate pentru o operă celebră, poate pentru o descoperire ştiinţifică, însă un lucru este sigur – fiecare gustă eternitatea prin dragostea maternă. Atât de infinită este iubirea unei mame, încât te însoţeşte pretutindeni şi nu apune niciodată.
Mama, ghiocelul, primăvara, luna lui Mărţişor simbolizează viaţa, începutul bucuriei. Geto-dacii aveau doar două anotimpuri, vara şi iarna, iar anotimpul bucuriei, al soarelui, al vieţii începea în prima zi a lunii martie. Atunci serbau ei şi începerea unui nou an.
Primăvara este anotimpul în care viaţa îşi arată lumina, iar omul simte transformarea naturii până în universul lui interior. Mama este izvorul dragostei, al vieţii şi al primăverii veşnice. Luna martie este în fiecare an imaginea bucuriei. Ea arată fiecăruia că nimic nu piere în acest univers infinit, ci totul se transformă…
Ana-Cristina POPESCU
