După instalarea Guvernului condus de către dr. Petru Groza la 6 martie 1945, guvern nelegitim şi antidemocratic, slugarnic şi antinaţional, misiunea sovietică din România, adică guvernul moscovit de la Bucureşti, împreună cu puţinii comunişti existenţi, unii ajunşi în funcţii guvernamentale (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu), urmăreau prin toate mijloacele să slăbească opoziţia compusă din membrii partidelor istorice, să-i elimine din viaţa publică pe Iuliu Maniu şi Constantin Brătianu şi să-şi netezească calea spre preluarea întregii puteri în mâinile lor.

Fără alegeri parlamentare şi fără un guvern recunoscut de către Statele Unite şi Marea Britanie, acest deziderat nu se putea realiza.

După ce primul-ministru dr. Petru Groza a consimţit să organizeze alegerile, cele două mari Puteri au recunoscut guvernul-marionetă promoscovit la 4 februarie 1946.

Partidele istorice înregistrau prin această recunoaştere o înfrângere, iar garanţii externi ai guvernului s-au înşelat gândind că alegerile se vor desfăşura cât de cât corect.

Chiar şi în aceste condiţii, Partidul Naţional Ţărănesc, ca principala forţă politică a opoziţiei, şi Partidul Naţional Liberal au acceptat să participe la bătălia electorală, nebănuind avalanşa de presiuni, intimidări, şicanări şi arestări care se vor abate asupra lor şi a electoratului tradiţional al acestora. Interzicerea publicaţiilor acestor partide şi o propagandă orchestrată cu măiestrie de către guvernanţi erau handicapuri majore greu de înlăturat, în condiţiile în care administraţia de stat executa orbeşte ordinele lui Teohari Georgescu.

Pe de altă parte, Partidul Comunist Român, care creştea numericeşte, bazat şi pe loialitatea Frontului Plugarilor, devenit între timp o organizaţie cu structuri în toate judeţele ţării, dar şi înţelegerile cu alte partide-satelit, era hotărât să câştige alegerile, având sprijinul masiv al Moscovei.

Toate izvoarele documentare şi studiile de specialitate publicate de-a lungul anilor au confirmat inexistenţa sau existenţa efemeră în Banat a unor organizaţii ale Partidului Comunist Român anterior anului 1944.

Puternice au fost în perioada interbelică organizaţiile judeţene ale celor două partide istorice, care au fost conduse de personalităţi cu o activitate politică rodnică şi înainte de Marea Unire în cadrul Partidului Naţional Român.

Pentru a netezi calea spre victoria în alegerile parlamentare, în anii 1945-1946 în fruntea judeţelor au fost numiţi prefecţi docili, iar primarii de comune şi oraşe au fost schimbaţi destul de des, tocmai pentru a-i găsi şi folosi pe cei mai slugarnici faţă de autorităţi.

În oraşul Caransebeş, anterior anului 1938, erau cunoscute pentru activitatea politică desfăşurată doar Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc, apoi Partidul Naţional Creştin, cu mult mai puţini aderenţi. Mişcarea legionară a devenit o alternativă politică de luat în seamă între anii 1937-1940. De altfel, în evidenţele Primăriei orăşeneşti figurau între anii 1941-1942 un număr de 74 de legionari şi 14 comunişti, dintre aceştia din urmă niciunul nefiind român.

Pentru autorităţile din judeţul Severin, foarte importantă era atitudinea politică a unor intelectuali influenţi din Caransebeş, mai ales în localităţile de pe Valea Bistrei şi cele de pe Culoarul Timiş-Cerna. Pentru a primi informaţii cât mai apropiate de adevăr, s-a apelat la organele Poliţiei de siguranţă şi la personalul Preturii plăşii Caransebeş încă de la începutul anului 1946.

Despre profesorul Matei Armaş, directorul Liceului „Traian Doda”, cu o bogată activitate didactică şi obştească începută încă din anul 1919, Pretura plăşii Caransebeş făcea cunoscut că s-a remarcat în trecut ca antilegionar şi că în ianuarie 1946 figura ca membru al P.N.L.-Brătianu. De asemenea, se amintea de prietenia sa cu dr. Cornel Corneanu, liderul liberalilor caransebeşeni, astfel justificându-se aderenţa la acest partid, deoarece nu fusese „un exponent al P.N.L. din trecut”.

S-au solicitat informaţii şi despre medicul chirurg Artemie Bora, acesta cu simpatii legionare în trecut. În anul 1945, se afla în vizorul autorităţilor pentru a fi epurat, însă medicul Ioan Adam, directorul Spitalului de stat, a avut curajul să declare că „prin epurarea dr. Bora ar suferi serviciul chirurgical, fiind un element de valoare f(oarte) bine pregătit şi cu cunoştinţe solide”.

În perspectiva alegerilor parlamentare, Guvernul condus de dr. Petru Groza, care constatase că principalul partid de opoziţie era Partidul Naţional Ţărănesc, a obligat organele de Poliţie, Siguranţă şi Jandarmerie să urmărească activitatea de propagandă a acestuia, care beneficia de numeroşi aderenţi în toate păturile sociale, aderenţi pe care se putea conta în ziua votului.

Dacă în oraşul Caransebeş forţa politică cea mai importantă era Partidul Naţional Ţărănesc condus de dr. Nicolae Ştefănigă, în localitatea Caransebeşul Nou, cu populaţie predominant germană, opţiunile politice difereau mult. Cei mai mulţi aderenţi îi avea Partidul Social Democrat-Titel Petrescu, urmat de Partidul Naţional Liberal-Tătărăscu, Frontul Plugarilor, Partidul Comunist Român, Partidul Naţional Liberal-Brătianu şi Partidul Naţional Ţărănesc-Maniu.

Pentru reducerea influenţei partidelor istorice în rândul electoratului, Ministerul de Interne şi reprezentanţii acestuia în judeţe, prefecţii, au luat măsuri care sfidau democraţia. La 9 iulie 1946, prefectul judeţului Severin, Ion Gh. Vasiliu, a semnat un Ordin adresat tuturor pretorilor şi primarilor din Caransebeş şi Orşova, prin care le pretindea să ia măsuri urgente „pentru ştergerea completă de pe zidurile caselor şi gardurile din oraşele şi comunele din plasa Dvs., precum şi de pe tabelele indicatoare de pe şosele şi drumuri, a inscripţiilor partidelor opoziţioniste”. Cerea ca pe viitor, în preajma alegerilor, „să nu se mai permită inscripţii de asemenea natură”.

Se permiteau inscripţiile şi lozincile afişate de Blocul Partidelor Democratice, chiar dacă aduceau injurii şi ofense candidaţilor Opoziţiei.

La nivelul plasei Caransebeş, Blocul Partidelor Democratice, format din Partidul Comunist Român, Frontul Plugarilor, Partidul Social Democrat şi dizidenţa din Partidul Naţional Liberal, era condus de ing. Ştefan Bornuz, de la Comunitatea de Avere. Acesta constatase în luna septembrie 1946 că mulţi primari, notari şi alţi funcţionari nu dau concursul solicitat echipelor de propagandă ale Blocului, „ba mai mult unii chiar sabotează acţiunea noastră”.

Pretura plăşii Caransebeş avea în acel an atribuţii de control şi asupra oraşului Caransebeş, iar aprecierile de mai sus ale inginerului Bornuz priveau şi atmosfera din oraş, nu numai pe cea din localităţile rurale ale plăşii.

Conducătorul Organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc din Caransebeş era avocatul Nicolae Ştefănigă, foarte activ în cadrul Organizaţiei judeţene încă de la reconstituirea în 10 septembrie 1944 a Comitetului de conducere judeţean. Activitatea acestuia era urmărită îndeaproape şi de organele jandarmereşti din zona Caransebeşului. Comandantul Sectorului de jandarmi Caransebeşul Nou raporta în 30 octombrie 1946 că preşedintele opozanţilor era dr. Nicolae Ştefănigă şi că activa în zonă prin persoane interpuse. Partidul din care făcea parte era considerat „partid reacţionar”.

Înaintea alegerilor, conducerea P.C.R. a fost informată că în judeţul Severin nu erau asigurate condiţiile pentru câştigarea lor de către Blocul Partidelor Democratice. În consecinţă, s-a deplasat la Lugoj însuşi Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind convocată o adunare a activului de partid. Dintr-un raport al secretarului Judeţenei de partid prezentat liderului comunist, rezulta că situaţia politică din judeţ „are să fie dezastruoasă” cu ocazia alegerilor. Gheorghiu-Dej a cerut o mobilizare generală a forţelor de partid, deoarece s-au constatat şi trădări. Documentul utilizat aminteşte că Partidul Comunist Român a avut în judeţul Severin în timpul alegerilor sprijinul Jandarmeriei, Armatei şi prefectului.

Anexa ţărănească a Partidului Comunist Român, Frontul Plugarilor, a încercat să joace un rol cât de cât important în timpul campaniei electorale, prin câţiva intelectuali utilizaţi ca propagandişti. Pentru sensibilizarea ţărănimii din satele apropiate de Caransebeş s-a apelat la avocatul Mihai Feneşan, care a participat la întrunirea din satul Var, în 20 octombrie 1946, la care au luat parte circa 50 de persoane. Acesta, care de câteva luni era membru al Partidului Naţional Popular, a încercat să explice celor prezenţi Platforma-program a Blocului Partidelor Democratice.

Blocul Partidelor Democratice din plasa Caransebeş era destul de activ la începutul lunii noiembrie. În 2 noiembrie a inaugurat Casa alegătorului, invitând sub semnătură prezenţa masivă a cadrelor didactice. Câteva zile mai târziu, în 7 noiembrie, s-a sărbătorit, de către Frontul Unic Muncitoresc – Filiala Caransebeş, împlinirea a 29 de ani de la Revoluţia bolşevică, prilej de propagandă în favoarea Blocului, fiind invitaţi învăţători, profesori şi funcţionari ai statului.

Ziua onomastică a regelui Mihai I, sărbătorită în 8 noiembrie, a fost alt prilej de propagandă, cu toate că era cunoscută răceala dintre Casa Regală şi Guvernul promoscovit de la Bucureşti. În ziua următoare, Federaţia Democrată a Femeilor din România a invitat toate învăţătoarele şi profesoarele la întâlnirea cu Maria Rosetti, candidata acestei Federaţii pe lista Blocului în judeţul Severin.

Studierea atentă a documentelor ne determină să concluzionăm că participarea cadrelor didactice la acţiunile Blocului Partidelor Democratice în Caransebeş s-a făcut nu din convingere şi apartenenţă la programul acestuia, ci prin impunere şi din frică.

Şi tot la începutul aceleiaşi luni, când campania electorală a îmbrăcat forme dramatice prin intervenţia organelor de represiune împotriva partidelor istorice, în Caransebeş s-au înregistrat evenimente politice la care a participat şi tineretul şcolar.

Biroul Poliţiei de siguranţă constatase că în oraş au fost lipite mai multe manifeste cu caracter electoral. Un document al acesteia din 4 noiembrie dezvăluia următoarele: „Din cercetările şi felul cum au fost scrise manifestele rezultă că aceste manifeste au fost făcute şi lipite de elevii şcoalelor secundare din localitate, în special de elevii Liceului «Traian Doda», care de altfel au fost văzuţi pe la sediile organizaţiilor politice din localitate”. Se cerea „supravegherea elevilor şi pedepsirea acelora care se dedau la politică. De asemenea să se ia măsuri să li se interzică de a mai frecventa sediile organizaţiilor politice şi de a mai circula seara pe străzi, după orele 7”. Era în schimb acceptată propaganda Organizaţiilor de tineret din Bloc.

De o importanţă deosebită ni se pare Nota telefonică din 18 noiembrie 1946 a prefectului judeţului Severin, dr. Titus Ionescu, adresată pretorilor şi primarilor din judeţ. Acesta recunoştea că „elemente reacţionare din partidele istorice” nu au primit cărţile de alegător şi că acest fapt îi determină la „acte de agresiune şi turburarea ordinei”. Pretindea ca autorităţile să aibă o atitudine fermă şi să lovească „fără cruţare în toţi aceia cari caută să conturbe ordinea publică” şi „să creeze complicaţiuni serioase”. Documentul mai preciza faptul că Jandarmeria deja primise ordin să ia măsuri împotriva „elementelor reacţionare”.

În oraşul Caransebeş au fost organizate mai multe secţii de votare, unde s-au înregistrat numeroase nereguli pe care le amintim: delegaţii Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal au fost împiedicaţi de către membri ai Partidului comunist şi ostaşi să intre în secţiile de votare înainte de ora 7; Biroul Secţiei Nr. 8 a fost constituit fără respectarea dispoziţiilor legale; la intrarea în această secţie de votare, dr. Cornel Corneanu, reprezentant al Partidului Naţional Liberal-Brătianu, a sesizat că erau afişe de propagandă electorală ale Blocului şi nu erau afişate buletinele de vot; numărul voturilor nu a corespuns cu al votanţilor, deoarece membrii Partidului comunist au avut asupra lor câte două sau trei buletine „votate gata”, „care au fost introduse în urnă deodată cu buletinul predat de către preşedintele secţiei de votare”; unii alegători, îndeosebi ceferiştii, au avut asupra lor două sau mai multe certificate de alegători.

La dosarul Secţiei Nr. 8 s-au depus contestaţii însoţite de probele doveditoare privind falsificarea rezultatului alegerilor.

Pentru felul cum s-au desfăşurat alegerile parlamentare în oraşul Caransebeş, relevant este un raport al Organizaţiei orăşeneşti a P.C.R., redactat imediat după alegeri, din care am reţinut două pasaje: „La Secţia 1 de votare Caransebeş slt. Georgescu St. Ion, care a avut comanda pazei şi ordinei, s-a dovedit a fi reacţionar. Pe lângă că a îndrumat pe toţi ostaşii de sub comanda sa să voteze cu Ochiul (semnul electoral al P.N.Ţ. – n.n.), toată ziua a făcut propagandă pentru Ochiu, pentru ca la orele 3 noaptea să fie prins la telefon când comunica date false pe care le denaturase şi le comunica în defavoarea Guvernului”, apoi: „au mai fost mici incidente la Secţiile de votare Caransebeş II şi III şi Poiană, unde indivizi izolaţi au căutat să intimideze pe adevăraţii fii ai poporului, însă n-au reuşit. (…)”.

Revenind la Secţia Nr. 8 din Caransebeş, votul a fost covârşitor în favoarea P.N.Ţ. Acesta a obţinut 1.969 de voturi, B.P.D. doar 555, iar P.N.L. 116 voturi, situaţii asemănătoare fiind şi la celelalte secţii.

Având în vedere că la nivelul judeţului Severin, conform raportărilor oficiale, P.N.Ţ. a obţinut 18.550 de voturi, contribuţia caransebeşenilor a fost substanţială la obţinerea singurului mandat de deputat al Opoziţiei, avocatul Emil Ghilezan.

Falsificarea rezultatului alegerilor pe întreg cuprinsul ţării şi declararea victoriei Blocului Partidelor Democratice în zilele următoare au stârnit nemulţumirea reprezentanţilor celor două partide mari din opoziţie.

Cu toate acestea, Blocul Partidelor Democratice din plasa Caransebeş a organizat în 24 noiembrie în oraş „Mitingul Victoriei”, în sala Cinematografului comunal, invitând din nou cadrele didactice la acest eveniment politic.

După trâmbiţata victorie în alegerile din Caransebeş, într-o şedinţă a Frontului Unic Muncitoresc din 19 decembrie 1946, s-au luat în discuţie alegerile parlamentare şi s-a constatat că angajaţi ai C.F.R., unii membri ai P.C.R., alţii ai P.S.D., au votat fie cu P.N.Ţ-Maniu, fie cu P.S.D.-Independent, condus de Titel Petrescu. Se aflau în situaţia de a-şi pierde serviciul 20 de angajaţi. Cei desemnaţi să decidă soarta „trădătorilor” au fost Ion Moangă, Ilie Băcilă şi Dumitru Croitoru, din partea P.C.R., şi St. Postelnicu, Dumitru Strisca şi Dumitru Popescu din partea P.S.D.

Propaganda desfăşurată de Blocul Partidelor Democratice a îmbrăcat forme şi expresii dintre cele mai degradante, variate şi neadevărate la adresa partidelor de opoziţie.

La o întrunire din 6 ianuarie 1947 a Despărţământului caransebeşean al ASTREI, la care a participat şi un informator al Siguranţei, s-a discutat despre contribuţia membrilor asociaţiei şi a unor cetăţeni la ridicarea unui monument al lui Eftimie Murgu la Lugoj. Cu acea ocazie, judecătorul Petru Popovici a îmbrăţişat proiectul monumentului, dar a ţinut să sublinieze că „eroii adevăratei democraţii române sunt uitaţi sau jigniţi, exprimându-se în continuare că celor mai mari români luptători pentru cauza naţional-democrată, azi le figurează numele pe zidurile oraşului Caransebeş, cu calificativul de «bestie», revoltându-se chiar că aceste inscripţii nu s-au făcut ziua ci noaptea de către inconştienţi sau turbaţi şi până în momentul de faţă nu s-a găsit nicio mână de bun român care să ia o bidinea şi să şteargă de pe zidurile Caransebeşului opera acestor oameni inconştienţi…”. Citatul de mai sus este parte a unui raport al Inspectoratului Regional de Poliţie Timişoara – Serviciul Poliţiei de siguranţă, către stăpânii din Bucureşti, şi se află în dosarul de urmărire informativă a dr. Cornel Corneanu.

De precizat că după intervenţia judecătorului Petru Popovici, cele cinci, şase persoane din P.N.Ţ-Maniu prezente la întâlnire au aplaudat. Referirea magistratului caransebeşean la personalitatea calificată drept bestie era Iuliu Maniu.

Rezultatele alegerilor parlamentare au fost comunicate oficial destul de târziu, în 6 decembrie 1946, timp suficient pentru falsificarea grosolană, intuită de către Opoziţie încă înainte de desfăşurarea scrutinului. Într-un „Apel către Naţiune”, Iuliu Maniu a descris pe larg mecanismul utilizat de partidele din Bloc: „Au fost introduse în urne buletine pregătite înainte de începerea votării, au fost date cărţi de alegător în alb sau unor persoane neîndreptăţite pentru a vota în repetate rânduri. S-a despuiat scrutinul fără asistenţa legală, rezultatul votării a fost falsificat, procesele-verbale au fost schimbate, iar rezultatele odată măsluite au fost din nou rectificate. Acuzăm Guvernul că s-a făcut vinovat de crima de falsificare a voinţei naţionale”.

Acuzaţiile marelui om politic român, care urma ca în scurtă vreme să fie acuzat de înaltă trădare şi condamnat la închisoare pe viaţă, întrutotul îndreptăţite, nu au fost pe deplin înţelese nici măcar de către marile puteri democratice, care au asistat neputincioase la ofensiva de sovietizare a României, ţară cu puternice valenţe democratice probate în perioada interbelică.

Alegerile din noiembrie 1946 au consfinţit anularea oricărui act democratic în România pentru multe decenii, prin instaurarea la cârma ţării a unei forţe politice străine de aspiraţiile şi tradiţiile poporului român, modelul fiind adus din Uniunea Sovietică, bazat pe intimidare, depersonalizare, pe abandonarea culturii naţionale şi pe spolierea avuţiei naţionale.

Constantin BRĂTESCU

Explicaţie foto: Circulară a prefectului judeţului Severin, pentru a stopa activitatea de propagandă a partidelor istorice cu ocazia alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946