Rețeaua Națională a Muzeelor din România a anunțat recent că nu va coordona organizarea ediției cu numărul 21 a Nopții Muzeelor, ce ar trebui să aibă loc în data de 17 mai. Anul trecut, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș a organizat evenimentul, în premieră, în trei locații – clădirea și curtea instituției muzeale, situl arheologic Tibiscum – Jupa și Punctul muzeal din clădirea școlii din comuna Constantin Daicoviciu, la acțiune participând, în total, peste 2.000 de vizitatori.
„Decizia noastră nu este un protest adresat autorităților statului român, deși ar exista suficiente motive pentru o asemenea inițiativă. În ciuda speranțelor și a efortului depus a trebuit într-un final să luăm această decizie din cauza măsurilor de diminuare dramatică a resurselor financiare anuale alocate majorității muzeelor din țară, parte a strategiei de reducere a deficitului bugetar al țării. De asemenea, decizia Guvernului României de a organiza cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale în duminica de după Noaptea Muzeelor a contribuit la crearea unei situații dificile privind organizarea acestui eveniment cultural. Nu este vorba numai despre contextul sensibil și tensionat în care au loc aceste alegeri, ci mai ales despre faptul că foarte mulți angajați din muzee sunt antrenați în procesul electoral din diferite circumscripții ale țării”, a anunțat Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Conform celor de la adevarul.ro, organizația precizează totuși că acele muzee sau entități culturale care doresc totuși să participe la ediția 2025 a Nopții Muzeelor o pot face, fără a beneficia însă de serviciile, reprezentarea și anvelopa de promovare pe care aceasta le oferă an de an, în condiții normale.
Bianca METEȘ