Alex Velea şi Carmen Şerban, la Serbările Caransebeşului 1


În organizarea Primăriei, a Consiliului Local al municipiului şi a Asociaţiei Culturale „PORDAMPI” Timişoara, în perioada 20-22 septembrie, în Parcul Teiuş au avut loc Serbările Caransebeşului.

Astfel, vineri, şi-au dat concursul Adela Jurchescu, Doru Petrean, Maria Didraga, Dumitru Stoicănescu, Camelia Lupulescu, Alisa Toma şi Ansamblul „Junii Gugulani”, iar sâmbătă, 21 septembrie, au urcat pe scenă Alex Velea, Mellina, trupele „Vai Ş’Amar” şi „Quas”, Elena Alexandra Sinoi, Utze şi Didina Curea. Duminică, au evoluat pentru caransebeşeni Dana Rădneanţu, Ştefan Muntenaş, Adriana Curtu Voaidaş, Carmen Şerban, Marius Roman, Miriana Iovicin şi Nicoleta Anculia Cercega.

În tot acest timp, micii comercianţi de produse culinare au fost și ei prezenţi în Parcul Teiuş. De la standurile acestora, miile de caransebeşeni şi de iubitori de distracţie, care au profitat de vremea excelentă, au putut achiziţiona de la produse alimentare ecologice, precum preparate tradiţionale din carne de porc sau pui la grătar şi ceaun, iahnie de fasole cu afumătură, peşte prăjit, mămăliguţă cu brânză, smântână şi „soldăţei” de slăninuţă prăjiţi, legume gătite sau murate, dulciuri, cozonaci, siropuri şi gemuri bio, băuturi răcoritoare şi alcoolice, porumb fiert, salam de biscuiţi, langoşi, clătite, plăcinte şi ciocolată de casă, gogoşi glazurate, precum şi kurtos kalacs, şi în acest an „vedetele” tradiţional-culinare fiind Micii de Deva, până la articole de îmbrăcăminte sau jucării de tot felul. De la serbări nu au lipsit, fireşte, nici tiribombele, maşinuţele sau toboganele pentru cei mici, aşa că toată lumea a avut asigurate toate condiţiile pentru a se simţi cât mai bine.

Mădălina DOMAN


Un gând despre “Alex Velea şi Carmen Şerban, la Serbările Caransebeşului

Comentariile sunt închise.