Alin Artimon, noul antrenor al FC Caransebeş


alin artimonMiercuri, 3 iulie, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a ajuns la o înţelegere cu Alin Artimon, pentru ca acesta să fie noul antrenor al echipei FC Caransebeş, care activează în Liga a III-a, în următorul sezon. Formaţia va fi finanţată de Consiliul Local Caransebeş şi cunoscutul internaţional Dan Alexa, originar din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Obiectivul lui Alin Artimon este promovarea, cu echipa pe care o va antrena, în Liga a II-a.

În ceea ce priveşte cea de a doua echipă a FC Caransebeş, care activează în Liga a IV-a, aceasta va fi finanţată de Consiliul Local, de Cosmin Popovici, administratorul firmei Autocatania, şi Gheorghe Simescu, administratorul firmei GeAS. Până în acest moment, nu s-a ajuns la o înţelegere referitor la cine va fi antrenorul acestei formaţii, în calcul fiind luaţi tehnicianul Ciprian Urican şi alţi doi antrenori din zona Caransebeş. Indiferent care va fi numele noului antrenor, şi acesta are ca obiectiv promovarea în eşalonul superior.

„Pentru a evita polemicile, contradicţiile şi orgoliile pe care le-am sesizat şi văzut de-a lungul timpului în activitatea fotbalistică din Caransebeş, am decis separarea celor două secţii, de Liga a III-a şi Liga a IV-a, ca finanţare şi management sportiv, dar cu colaborare permanentă în domeniul juniorilor celor două echipe. Condiţia principală a finanţatorilor, pentru ambele loturi, este promovarea în liga superioară”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.

Cariera de manager şi-a început-o la echipa Telecom Timişoara, din Divizia C. În 2004 a devenit secundul lui Gheorghe Mulţescu la FCU Politehnica Timişoara, iar în toamna anului 2004, antrenorul echipei. A mai fost secund şi apoi antrenor principal la Apulum Alba Iulia, în Divizia A. După o scurtă perioadă petrecută ca director la FC Bihor, în Divizia B, în 2005, în vara anului 2006 Artimon a activat la Poli. În martie 2007, a demisionat din funcţia de director al grupării de pe Bega, în aceeaşi lună devenind manager al echipei CFR Timişoara, din Divizia B. În septembrie 2008 a fost numit manager la CSM Râmnicu Vâlcea, iar în 30 iulie 2010, la Juventus Bucureşti. Ultima echipă la care a antrenat Artimon este Farul Constanţa, din Liga a II-a, formaţie de care s-a despărţit în luna aprilie a acestui an.

Sorin ROGOZ