Amical de primăvară la Zăvoi


Sâmbătă, 15 februarie, cocheta bază sportivă de la Zăvoi a găzduit întâlnirea amicală dintre formaţia locală Agmonia, ocupanta locului VIII în Liga a IV-a, şi Muncitorul-Voinţa Lupac, care evoluează în Seria a IV-a a celui de al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

A fost un meci frumos, disputat în limitele fair-play-ului, la care au asistat câteva zeci de spectatori, partida încheindu-se cu scorul de 6-2 în favoarea oaspeţilor. Pentru gazde, golurile au fost marcate de Bogdan Ilie.

„A fost un joc frumos, disputat într-o atmosferă caldă, şi la propriu şi la figurat, în compania unei echipe din Liga a III-a, şi îi mulţumesc antrenorului oaspeţilor, Viorel Lolea, că a acceptat să vină aici, pentru acest meci. Am întâlnit o echipă bună, bine sudată, care a folosit două garnituri de jucători pe parcursul partidei. Noi am jucat cu mulţi tineri, am testat şi cei doi sportivi veniţi în probe, dar ne-au lipsit şi trei jucători de bază – golgeterul Brabilă, Iacomi şi Jura, care nu sunt în ţară, dar pe care îi aşteptăm la echipă, pentru a-şi continua pregătirile alături de noi”, ne-a spus după meci Petru Gander, preşedintele clubului Agmonia Zăvoi.

Sorin ROGOZ