Miercuri, 9 februarie, prima echipă a Clubului Sportiv Scorilo-Autocatania, care evoluează în cel de al treilea eşalon valoric al ţării, a întâlnit, pe Stadionul ACH din Pipirig, pe CSM Şcolar Reşiţa. Partida s-a disputat pe un teren greu, acoperit pe alocuri de zăpadă, şi s-a încheiat la egalitate, 1-1, pentru gazde înscriind Coman, în minutul 25. Sâmbătă, 12 februarie, ,,driverii” din Balta Sărată au mai susţinut un meci de verificare, în compania colegei de serie Millenium Giarmata, întâlnirea fiind câştigată de oaspeţi, cu scorul de 2-0. (S. Rogoz)
În ultima perioadă, cele două echipe ale Clubului Sportiv Scorilo-Autocatania Caransebeş au susţinut mai multe meciuri de verificare, deoarece returul campionatului – atât al celui din Liga a III-a, cât şi a celui de al patrulea eşalon – bate, practic, la uşă. Astfel, miercuri, 9 februarie, Stadionul ACH din Pipirig a găzduit două partide amicale. În cea dintâi, s-au întâlnit prima echipă a clubului caransebeşean, cea care activează în Liga a III-a, cu CSM Şcolar Reşiţa, colega de eşalon. Meciul s-a desfăşurat pe un timp frumos, într-o atmosferă plăcută, însă pe un teren greu, acoperit în cea mai mare parte de zăpadă îngheţată, fapt ce a anulat din start orice pretenţie tehnică pe care ar fi putut-o ridica jucătorii celor două formaţii.
Jocul a început în nota de dominare teritorială a băieţilor antrenaţi de Ion Ibric, reşiţenii având o singură fază mai periculoasă, în minutul 5, rezolvată însă fără emoţii de apărarea gazdelor. Caransebeşenii au pus în pericol poarta oaspeţilor prin Porcescu – în minutul 10, când acesta a tras pe jos, de la 14 metri, însă Haidău a respins –, şi în minutul 22, când şutul lui Feneş, din lovitură liberă de la 30 de metri, a trecut peste transversală.
Scorul a fost deschis în minutul 25. Coman a scăpat singur pe partea dreaptă, Haidău i-a ieşit în întâmpinare, iar noua achiziţie a caransebeşenilor a trimis calm, pe jos, pe lângă portarul reşiţean. Şi în continuare, iniţiativa le-a aparţinut tot gazdelor, cu toate că, pe măsura scurgerii timpului, zăpada a devenit tot mai moale, balonul tot mai greu de controlat, iar jucătorilor le era tot mai greu să-şi păstreze echilibrul. Astfel, în minutul 32, Şt. Bălan a tras cu latul, de la 18 metri, însă mingea a trecut puţin peste poartă. Două minute mia târziu, în urma unui fault la Porcescu, Feneş a tras din lovitură liberă, de la 17 metri, în zidul reşiţean. În minutul 38, tot Feneş a fost la un vârf de gheată de a majora scorul, la o centrare lungă venită de pe dreapta, pentru ca, în ultima fază periculoasă a primei reprize, Porcescu să reia, în urma executării unui corner, din voleu, puţin pe lângă vinclul porţii reşiţene.
Prima fază mai importantă a celei de a doua reprize a adus şi golul egalizator. În urma unui corner executat de oaspeţi de pe partea dreaptă, Vulpescu a respins, iar Dochiţa, intrat în teren după pauză, a reluat sec de la 16 metri, învingându-l pe portarul caransebeşean. Gazdele au replicat imediat prin Ţimbota, însă şutul-centrare al acestuia nu a fost ajuns de Coman. Caransebeşenii au dominat în continuare, dar le-a fost greu, dacă nu imposibil, să construiască o fază mai elaborată de atac. Astfel, ,,driverii” s-au apropiat de poarta reşiţeană în câteva rânduri, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. În minutul 73, lovitura de cap a lui Grigorie nu a ajuns în poarta apărată de Haidău, iar şutul lui Boureanu, din careu, din minutul 80, a fost prins de portarul oaspeţilor. Feneş a ieşit din nou la rampă în minutul 84, când a tras frumos de la 20 de metri, însă mingea s-a dus pe lângă. Tot Feneş l-a angajat în adâncime pe Coman, două minute mai târziu, însă şutul din cădere al acestuia, de la 16 metri, a fost prins de goal-keeper-ul reşiţean. Finalul de meci i-a găsit pe caransebeşeni în careul advers, în ultima fază a meciului Porcescu trimiţând cu capul, peste poartă, mingea venită din corner.
CS Scorilo-Autocatania: Vulpescu, Grigorie, Ov. Bălan, Patrona, Dumitru, Feneş, Ţimbota, Şt. Bălan, Văcărescu, Porcescu, Coman; au mai jucat: Păvălan, Flori, Românu, Boureanu. Antrenor, Ion Ibric.
CSM Şcolar Reşiţa: Haidău, Pitaru, Adamescu, Feleagă, Gurici, Lazăr, Brejneni, Ciobai, Loba, Mihalcea, Afremi; au mai evoluat: Şandru, Mihăilă, Dochiţa, Dragu, Mioc, Moraru. Antrenor, Flavius Stoican.
A arbitrat o brigadă avându-l la centru pe Răzvan Predoaica.
Sâmbătă, 12 februarie, ,,driverii” caransebeşeni au întâlnit, pe Stadionul ACH din Pipirig, pe colega de serie Millenium Giarmata. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-2 (0-1 la pauză), ambele goluri fiind urmare a unor greşeli individuale ale fundaşilor echipei antrenate de Ion Ibric. În primul ,,unsprezece”, gazdele au avut nu mai puţin de şase jucători sub 21 de ani. ,,A fost un meci folositor, chiar şi numai prin prisma faptului că ne-a arătat propriile lacune. Sigur că mă nemulţumeşte rezultatul, am luat două goluri pe greşeli personale, pe construcţia la centrul terenului. Lucrăm, însă, la omogenizarea lotului, în meciul de sâmbătă am avut cinci jucători nou-veniţi în formula de start, dar mergem înainte”, ne-a spus, după joc, tehnicianul caransebeşean Ion Ibric.
Scorilo-Autocatania: Vulpescu, Grigorie, Românu, Patrona, Dumitru, Văcărescu, Păvălan, Feneş, Ciobanu, Neagu, Porcescu; rezerve: Boureanu, Flori, Ov. Bălan, Şt. Bălan, Ţimbota, Coman, Tică. Antrenor, Ion Ibric.
Miercuri, 16 februarie, Scorilo-Autocatania a întâlnit, în deplasare, pe FC Hunedoara, meciul încheindu-se cu scorul de X-X în favoarea _______ . Sâmbătă, 19 februarie, caransebeşenii vor juca acasă cu Gloria Reşiţa.