Andreea Burtea a adus la Caransebeş Cupa României la Fitness



Sâmbătă, 29 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca s-au desfăşurat Campionatul European Universitar şi Cupa României la Fitness. Cu această ocazie, încă un proiect al echipei Cobra Gym din Caransebeş s-a încheiat cu o nouă medalie de aur adusă de Andreea Burtea la Caransebeş. Ea este noua campioană a Cupei României la categoria Women Master Wellness.
Andreea Burtea este din Caransebeş, are 35 de ani şi a început practicarea acestui sport în 2021, aceasta fiind prima competiţie la care a participat.
„Andreea se antrenează la sala Cobra Gym, iar pentru această întrecere toată echipa s-a ocupat de pregătirea ei. Ne bucurăm că am reuşit să aducem o nouă medalie de aur la Caransebeş, Andreea fiind prima femeie din judeţul Caraş-Severin care câştigă o competiţie de acest gen. De data aceasta, ea a fost singura reprezentantă a clubului nostru, însă la Campionatul Naţional din 28-29 august Cobra Gym va participa cu un lot mărit şi promitem că nu ne vom opri aici!”, ne-a spus campionul caransebeşean Dorian Armaş.
Sorin ROGOZ