Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Andrei Ungur, a informat că joi, 26 august, a fost emis Ordinul ministrului de resort, conform căruia în fiecare municipiu din fiecare județ poate fi construită o creșă. Urmează să fie aprobate și alte cereri, astfel putându-se construi creșe și în orașele mai mici și, unde se justifică, și în mediul rural.
Astfel, au fost aprobate primele 138 de creșe noi, moderne, la nivel național, în prima fază fiind aprobată construirea unei creșe în fiecare municipiu din țară și a două clădiri de creșe în municipiile care au peste 100.000 de locuitori, se mai artă în comunicatul de presă. (B. Meteş)