Andrei Ungur, secretar de stat cu acte-n regulă



Printr-un Ordin al prim-ministrului României, Florin Cîţu, caransebeşeanul Andrei Ungur a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Decizia numirii a fost publicată în Monitorul Oficial.
Andrei Ungur este președintele Organizației PNL Caransebeș și a fost subsecretar de stat în Guvernul Orban. Numirea lui Andrei Ungur în această demnitate publică a fost votată atât de Biroul politic județean al PNL, cât și de cel național.
Reamintim că județul Caraș-Severin a primit drept recompensă pentru rezultatul alegerilor din decembrie 2020 două demnități la nivel național, cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, poziție ocupată de reșițeanul Claudiu Dolot, și această funcție de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, fotoliu ocupat de caransebeșeanul Andrei Ungur. (B. Naum)