Angiograful atrage medici la Caransebeş


După cum am relatat în ziarul nostru, prin proiectul european implementat de administraţia locală, Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş a fost dotat cu o serie de aparate ultramoderne, printre care se numără şi un angiograf, considerat cel mai performant din România. Călin Grozăvescu, şeful Secţiei Radiologie-Imagistică, a declarat că acesta atrage la Caransebeş specialişti din întreaga ţară, astfel că se duc tratative cu medici din Timişoara, Iaşi şi Sibiu, deoarece crearea unei echipe de cardiologi intervenţionişti doar din spitalul din Caransebeş nu ar fi posibilă.

Cardiologi intervenţionişti din alte oraşe s-au arătat foarte interesaţi, pentru că acest angiograf de la Caransebeş este considerat cel mai performant din ţară, deoarece are opţiunile de software cele mai bune, este dotat full option, spre deosebire de alte angiografe din ţară. Pentru cardiologie intervenţională, din spitalul nostru nu putem alege pe nimeni pentru specializare. Ca să poţi să-l specializezi, trebuie să scoţi din lucru un cardiolog pentru doi ani, iar noi avem doar doi specialişti, de aceea optăm pentru colaborări cu Timişoara şi Iaşi, unde sunt medici disponibili, care de abia aşteaptă să lucreze cu un astfel de aparat”, a spus Călin Grozăvescu.

Toate aparatele ultramoderne – RMN, angiograful, detectorul digital pentru aparatul vechi de radiologie, mamograful, aparatul de radioscopie mobil de la sala de operaţii –, care au fost achiziţionate prin proiectul european implementat de municipalitate, sunt funcţionale. În viitorul apropiat, a mai adăugat şeful Secţiei Radiologie-Imagistică, se va realiza şi conectarea acestor aparate între ele, precum şi sistemul de arhivare a imaginilor.

Bianca METEŞ