Asemenea tuturor volumelor cu caracter autobiografic, „Ştefan Isac omul şi artistul” debutează cu o seamă de date personale care i-au marcat copilăria, adolescenţa şi maturitatea.
Aceste „anotimpuri” ale autorului sunt împănate cu informaţii despre anii de studii.
În paralel, cititorul poate urmări evoluţia sa profesională şi artistică în domeniul culegerii şi promovării folclorului muzical autentic al Banatului, precum şi urcuşul anevoios spre înaltele porţi ale măiestriei interpretative.
Drumul său, ca artist creator, este jalonat de o seamă de „borne” ale succeselor incontestabile, prin diplome, trofee şi cronici muzicale.
Toate acestea l-au propulsat în elita celor care au înţeles cum trebuie promovat folclorul autentic românesc.
Cititorii vor afla din volum, în amănunt, despre activitatea sa ca primar al comunei Căvăran (astăzi Constantin Daicoviciu).
Priceperea, seriozitatea, hărnicia l-au însoţit mereu, calităţi care au atras asupra sa aprecierile superiorilor din administraţia judeţeană Caraş-Severin.
La fel a înţeles să se comporte şi în cadrul Întreprinderii de Drumuri şi Poduri.
Colaborarea cu o seamă de orchestre şi ansambluri de cântece şi dansuri, din judeţ şi din ţară, a fost multiplă şi de durată. Sigur, performanţele sale artistice au atras atenţia conducerilor acestor formaţiuni de promovare a muzicii populare autentice de pe întreg arelul românesc. Să cânţi alături de artişti de seamă în faţa a mii, chiar zeci de mii de iubitori ai „Armatei lăutari de aur”, cum numea Marele Eminescu creaţia muzicală a celor mulţi, să te deplasezi la mari distanţe, să lipseşti de-acasă săptămâni, uneori luni de zile, lăsând sub supraveghere străină o soţie suferindă etc., nu a fost uşor. Dar pasiunea doinitorului, dorinţa de a alina atâtea şi atâtea dureri sufleteşti, mai ales ale sătenilor dintr-un spaţiu bântuit de hoţi, samsari şi escroci, precum şi dragostea de neam şi ţară, l-au făcut să treacă, nu cu prea multă uşurinţă, peste inconvenientele amintite.
Împreună cu aceste ansambluri a cunoscut şi s-a făcut cunoscut în ţară şi peste fruntariile ei, după cum autorul le enumeră în cartea sa.
Cooptarea lui Ştefan Isac ca membru în juriile mai multor festivaluri zonale şi naţionale confirmă recunoaşterea sa valorică în domeniul respectiv.
Cu june al satului Ilova, i-a însoţit pe cei de o vârstă cu el în serile frumoase, indiferent de anotimp, la cântarea de grup sub ferestrele tinerelor fete, după un mai vechi obicei din Banat. Să fi fost acea manieră de cântare, când un solist intonează doina şi ceilalţi ţin isonul, ori cântă „în terţ”, o reminiscenţă a cântării bizantine?
Sigur vocea lui a răsunat de-a lungul şi de-a latul uliţelor satului Ilovenilor, remarcându-se atunci ca voce „solistică”.
Corul, ca formă de manifestare muzicală, l-a atras pe Fănică tot timpul vieţii. Pe el, armoniile corale l-au uns la suflet. N-a cântat numai cântecele alese din repertoriul românesc şi universal, religios şi laic, ci prietenia unor oameni dornici de a-şi exprima, asemenea lui, bucuria de a cânta, aşa cum glăsuieşte un vers din „Simfonia a IX-a” („Odă bucuriei”) de Ludwig van Beethoven: „Cine a avut norocul de prieteni buni să dea”.
Alături de ei a oferit publicului caransebeşean şi de aiurea sentimente nobile, brodate pe cele trei coordonate ale oricărui gen de muzică: cognitivă (de cunoaştere), etică (de educaţie morală) şi estetică (de iniţiere în arta frumosului).
În Corul Catedralei „Sf. Gheorghe”, din „oraşul de la răscruce de vânturi”, nu a activat doar în calitate de corist, ci şi de solist (tenor), alături de regretatul Dumitru Chepeţan (bas bariton), sub bagheta autorului acestui articol.
Din dorinţa de a scrie s-a născut Ştefan Isac – jurnalistul. El, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a colaborat fără întrerupere la săptămânalul „Caraş-Severinul în 7 zile”, din al cărui Colegiu de redacţie face parte.
Medalioanele dedicate unor rapsozi populari de altădată şi de acum, adunate în volumul „Pe urmele «Doinei Banatului» şi ale slujitorilor ei”, istoricul formaţiilor de muzică populară, sunt, pe bună dreptate, apreciate de cititori.
Preaplinul cunoştinţelor despre folclorul muzical din Banat şi pe exponenţii acestuia i-a aşternut în volumele „Pe urmele «Doinei Banatului» şi ale slujitorilor ei”, ediţia I şi a II-a, revizuită şi adăugită, „Luţă Ioviţă, «Barbu Lăutaru» al Banatului”, sau „Un om, un nume”, vol. I.
Totul pentru a imortaliza stadiul „Tinereţii fără bătrâneţe vieţii fără de moarte” a folclorului acestui habitat.
Sigur, se va afla cineva, peste vreme, să publice o monografie completă despre omul şi artistul Ştefan Isac, fiindcă, deşi în vârstă, dânsul încă mai are destule idei de pus în pagină, ca jurnalist şi scriitor, sau cântece şi doine de interpretat, ca rapsod popular.
Prof. univ. dr. Dumitru JOMPAN