Antonia şi Alex Velea au oblojit Caransebeşul trecut prin foc şi sabie


Timp de patru zile, la sfârşitul săptămânii trecute, Caransebeşul s-a simţit bine găzduind cea de a XI-a ediţie a festivalului intitulat generic „Serbările Cetăţii”, manifestare organizată de Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru”. De joi până duminică, în Parcul Teiuş, în Piaţa Agroalimentară, la Casa de Cultură, în Sala Polivalentă din Pipirig sau pe Stadionul Municipal ori la Sinagogă, s-au desfăşurat tot felul de acţiuni, menite să satisfacă toate gusturile celor care au vrut să se destindă şi să se distreze în compania muzicii, a sportului, a demonstraţiilor de luptă sau a culturii de cea mai bună calitate, totul, bineînţeles, asezonat cu mâncare şi băutură din belşug şi de toate sortimentele.

În prima zi, în cadrul „Zilei folclorului de pretutindeni”, pe scena amplasată în Parcul Teiuş au evoluat Ansamblurile „Liviu Dafinescu” din Baia de Fier – Gorj, „Floare de câmpie” al Casei de Cultură din Curtici, judeţul Arad, şi „Junii Gugulani”, de pe lângă Casa de Cultură Caransebeş. În aceeaşi seară, în Sala Polivalentă din Pipirig iubitorii sportului au participat în număr mare la prezentarea lotului echipei de volei Banatul Caransebeş şi la meciul amical pe care elevii lui Pavel Craia l-au câştigat în faţa celor de la SCM Universitatea Craiova.

Vineri, în cea de a doua zi a manifestării, înainte de deschiderea oficială a festivalului, primarul Marcel Vela a spus: „Această sărbătoare, indiferent de vremuri şi de cine va fi primar, trebuie să treacă peste decenii. Tot ceea ce s-a întâmplat pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu merită toate eforturile pentru a rămâne în memoria noastră”. Apoi, participanţii la festival au plecat din faţa Primăriei, pe sub Arcul Împăcării, pe Str. Episcopiei, Piaţa Gen. Ioan Dragalina, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Cloşca, până în Parcul Teiuş, într-o procesiune ce a cuprins soldaţi romani, oşteni daci, cavaleri şi domniţe din Evul Mediu, jongleuri, saltimbanci, cai de luptă, precum şi componenţi ai Ansamblurilor de cântece şi jocuri populare. Odată ajunşi la destinaţie, aceştia au oferit publicului scene din viaţa civilă şi militară a dacilor, romanilor şi şarmaţilor, în interpretarea membrilor Asociaţiei Culturale „Terra Dacia Aeterna” din Cluj-Napoca, demonstraţii de luptă călare din perioada medievală, cu cascadorii ecveştri de la Întorsura Buzăului, lupte între cavaleria medievală şi pedestrime, ori scene din viaţa de tabără şi lupte cavalereşti cu grupul medieşean „Paladinii de Terra Mediensis”. De asemenea, cei prezenţi vineri seara în Parcul Teiuş au mai putut urmări o suită de dansuri medievale cu Ansamblul „Nosa” din Bistriţa, jonglerii cu foc ai căror protagonişti au fost membrii formaţiilor „Sirius” din Sibiu şi „Fire Dream” din Mediaş, grupul arădean „Lupus Dacicus” susţinând un concert de muzică medievală, programul încheindu-se cu evoluţia lui Coco Fachirul.

Tot vineri, de la ora 19, în Sinagoga din Caransebeş, administrată în ultima perioadă de Casa de Cultură „George Suru”, a avut loc un concert de cântece religioase din opere clasice, ai cărui protagonişti au fost Alexandru Petria, de la Opera din Stuttgart, Nicoleta Colceiar, soprană la Opera din Timişoara, şi Mircea Petcu, tot de la Opera timişoreană.

Ziua de sâmbătă a debutat cu partida de fotbal dintre FC Caransebeş şi Unirea Tărlungeni, meci care a umplut tribunele Stadionului Municipal din Parcul Teiuş şi în care cele două combatante au terminat la egalitate, scor 0-0. În paralel, cei prezenţi în Piaţa Agroalimentară au putut vedea suite de dansuri medievale, jonglerii, precum şi numere de cascadorie ecvestră. Seara, în Parcul Teiuş au avut loc demonstraţii de luptă călare din perioada medievală, lupte între cavalerie şi pedestrime, scene din viaţa de tabără şi lupte cavalereşti, dansuri medievale, muzică medievală şi jonglerii cu foc. Ca şi în seara precedentă, Sinagoga a găzduit un concert, susţinut, de această dată, de grupul „Incanto Quartetto”, alcătuit din Ovidiu Rusu, Nada Petrov, Veaceslav Mînzat şi Marius Bernecker, membri ai Orchestrei Operei Naţionale Române din Timişoara.

Un moment deosebit, consumat tot sâmbătă seara, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” din cadrul Casei de Cultură, a fost vernisarea Salonului Internaţional de Caricatură şi Grafică Satirică, precum şi premierea laureaţilor acestuia. La final, atât maestrul Ştefan Popa Popa’s, un bun prieten al Caransebeşului, artistul fiind originar din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, cât şi membrii Popa’s Academy au executat portrete satirice celor care s-au arătat dornici şi suficient de curajoşi pentru a-şi vedea chipurile caricaturizate.

În ultima zi a Serbărilor, duminică, a avut loc un pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic, unde un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie, după care au fost depuse coroane la acest monument închinat Eroilor Neamului. În Parcul Teiuş, membrii Popa’s Academy au continuat cu desenele satirice executate în aer liber, iar seara, pe scenă au urcat cei de la formaţia „Left Over” din Lugoj, tânăra caransebeşeancă Oana Pleşa, membrii trupei „LALA BAND”, care au făcut un spectacol total, pentru ca în final, în ciuda ploii care nu a reuşit să-i sperie pe gugulani, atmosfera să fie aruncată în aer de evoluţiile Antoniei şi a lui Alex Velea.

Ca în fiecare an, cortina a fost trasă de scurta cuvântare a primarului Marcel Vela, iar focul de artificii a luminat cerul, ca o promisiune pentru Serbările Cetăţii – 2015.

Bianca METEŞ

Foto: Doru BĂLĂŞOIU