În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Comitetului de Dialog Social al Judeţului Caraş-Severin, reprezentanţii Direcţiei Silvice au expus o informare privind modul în care s-a organizat și derulat activitatea de aprovizionare cu lemn de foc a populației, mai ales în mediul rural.
Prefectul Cristian Gâfu s-a interesat în mod special de situaţia din zona Oraviţa – Moldova Nouă şi, chiar dacă iarna este pe terminate, a cerut Direcţiei să trimită în teritoriu oameni care să verifice dacă nu sunt dificultăţi, mai ales în rândul cetăţenilor cu probleme sociale şi al celor vârstnici.
Prefectul a mai solicitat şi pregătirea în prealabil a situaţiei pentru iarna următoare, pentru ca în lunile octombrie-noiembrie Direcţia să poată acţiona eficient şi cu un plan stabilit din timp.
În informare se arată că, la inițiativa celor 17 Ocoale silvice din subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin, pentru anul 2019 au fost încheiate 67 de parteneriate, cu 64 de unități administrativ-teritoriale din județ. Celelalte comunități locale au refuzat încheierea de parteneriate cu Ocoalele silvice inițiatoare ale demersului.
Obiectul parteneriatelor l-a constituit punerea la dispoziția populației din raza administrativ-teritorială a primăriilor partenere de lemn rotund şi despicat de lucru şi lemn de foc pentru încălzirea locuințelor, precum şi pentru consumul propriu al unităților de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat.
Volumul necesar de lemn rotund şi despicat de lucru şi lemn de foc, stabilit de primării în baza cererilor depuse de solicitanții de pe raza unității administrativ-teritoriale, pentru anul 2019, a fost de 66.200 mc, volumul disponibil estimat de către Ocoalele silvice la data încheierii parteneriatelor fiind de 41.400 mc.
În ceea ce priveşte proveniența resursei oferite în cadrul parteneriatelor, în raport se precizează că, în anul 2019, programul de recoltare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Direcția Silvică Caraș-Severin, stabilit de Consiliul de Administrație al RNP Romsilva, a fost de 730.000 mc, volumul total exploatat fiind de 591.000 mc, din care 482.400 mc vândut operatorilor economici ca masă lemnoasă şi 108.600 mc exploatat de Ocoalele silvice în regie proprie sau prin prestări servicii. Din volumul recoltat destinat valorificării ca lemn fasonat (108.600 mc), doar 40.000 mc reprezintă volumul pentru care Direcția silvică avea obligația de a-l oferi spre vânzare populației pentru încălzirea locuințelor, restul fiind reprezentat de sortimente industriale sau lemn de foc care nu face obiectul prevederilor legislative privind asigurarea lemnului de foc la populație.
Astfel, pentru îndeplinirea obligațiilor legale și a celor asumate prin parteneriatele încheiate pentru asigurarea lemnului de foc populației, pe parcursul anului 2019 Ocoalele silvice au pus la dispoziția populației un volum de 43.200 mc (peste cel angajat în parteneriate), dovadă stând adresele de informare transmise cel puțin lunar primăriilor din județ cu privire la stocurile disponibile și amplasarea acestora.
În raport se mai arată că volumul total cumpărat de populație în baza parteneriatelor a fost de 27.000 mc, din care în mediul rural – 18.400 mc, iar în mediul urban – 8.600 mc.
Conform prevederilor din parteneriatele încheiate, dacă în termen de cel mult 30 zile de la notificarea Primăriei de către Ocolul silvic nu există solicitări din partea populației din raza unității administrativ-teritoriale, lemnul se poate valorifica altor solicitanți, respectiv unități de interes local, solicitanți din alte UAT.
Bianca METEŞ