În urma adoptării Hotărârilor Consiliului Local Caransebeş Nr. 144/31.05.2007, Nr. 121/31.05.2010 şi Nr. 320/31.12.2010, denumirile unor străzi din municipiul Caransebeş au fost modificate, atribuindu-se noi denumiri, astfel:
- Strada M. Viteazu a fost redenumită Str. Episcopiei;
- în zona Străzii Racoviţă s-au acordat următoarele denumiri străzilor nou create: Str. Gheorghe Tătărăscu, Str. I.G. Duca, Str. C.A. Rosetti, Str. Iuliu Maniu, Str. Dimitrie A. Sturdza şi Str. Regele Ferdinand I;
- Strada Morii a fost împărţită în mai multe tronsoane, cu următoarele denumiri: Str. Morii, Str. Episcop Emilian Birdaş, Str. Episcop Iosif Traian Bădescu, Str. Primar Constantin Burdea şi Str. Căpitan Aviator Alexandru Damşescu, imobilelele aflate pe Str. Morii fiind renumerotate.
În conformitate cu prevederile art. 18, pct. 1, lit. ,,d” din O.U.G. Nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, invităm persoanele în ale căror acte de identitate sunt înscrise vechile denumiri ale străzilor sau numerele vechi ale imobilelor în care locuiesc, să se prezinte la sediul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor Caransebeş, din Str. Vasile Alecsandri, nr. 12 (în spatele Magazinului Mall), pentru preschimbarea acestor acte.
Documentele necesare:
- actul de identitate (buletin de identitate sau carte de identitate şi carte de alegător);
-
certificatul de naştere (original şi copie), certificatul de căsătorie (original şi copie), sentinţă divorţ (definitivă şi irevocabilă), certificate de naştere copii minori sub 14 ani (original şi copie);
- dovada legală privind spaţiul de locuit – original şi copie (ex. contract de vânzare-cumpărare, de închiriere, de comodat, donaţie, uzufruct, întreţinere, extras CF. actualizat etc.).
În situaţia în care persoana care solicită eliberarea actului de identitate nu este proprietara imobilului în care îşi are domiciliul, este necesară prezenţa proprietarului, în vederea exprimării în scris a consimţământului privind luarea în spaţiul locativ a solicitantului.
Imaginea cărţii de identitate se preia la sediul SPCLEP, cu mijloace informatice.
Persoanele care solicită preschimbarea actelor de identitate pentru aceste motive (schimbarea denumirii străzii şi/sau imobile renumerotate), sunt scutite de plata taxelor aferente.
Programul de lucru cu publicul este următorul: Luni – Vineri, orele 08.00 – 12.00 şi 13.00 – 17.00.