Apa, la mare preţ


Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin are prevăzută în program suma de aproximativ 170 de milioane de lei pentru lucrări executate sau în curs de execuţie. Doar în acest an, 1,5 milioane de lei au ajuns deja în judeţ, ei fiind alocaţi lucrărilor de pe cursurile râurilor Bârzava şi Timiş, precum şi pe afluenţii acestora. Din această sumă, peste 900.000 de lei provin de la Bugetul de stat, iar 500.000 de lei, din fonduri rambursabile ale Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Printre lucrările aflate în derulare se numără regularizarea pârâului Mehadica în localităţile Cuptoare, Mehadica şi Cruşovăţ, regularizarea pârâului Dognecea aval baraj Dognecea Mare, amenajarea râului Bârzava şi a afluenţilor pe sectorul Bocşa-Gătaia, precum şi refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oraviţa Mică. La capitolul lucrări finalizate este inclusă regularizarea pârâului Potoc la Caransebeş, regularizarea pârâului Macioviţa la Maciova, refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oraviţa Mare, precum şi punerea în siguranţă a barajului Buhui pentru alimentarea cu apă a oraşului Anina.

De asemenea, Administraţia bazinală a judeţului are prevăzută o nouă lucrare în programul acestui an, respective regularizarea pârâului Pogăniş şi a afluenţilor pe sectorul Brebu – confluenţa cu râul Timiş, în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei.

„Valoarea investiţiilor aflate în derulare şi în curs de recepţie din Caraş-Severin este de aproximativ 170 de milioane de lei. În privinţa lucrărilor care necesită studii de fezabilitate, valoarea acestora se ridică la aproximativ 90 de milioane de lei. Aici intră consolidarea unor râuri şi regularizarea pâraielor Axin din comuna Obreja, Bolvaşniţa din Valea Bolvaşniţei, Măcicaş la Prisaca, Berzasca la Berzasca, Oraviţa la Liubcova, Valea Mică la Sasca, Valea Mare la Pojejena, Valea Locva la Belobreşca şi Radmina la Radimna”, a declarat Vihelm Szabo, inginer-şef în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, la o recentă întâlnire cu reprezentanţii administraţiilor locale din zonele vizate, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Caraş-Severin.

Administraţia judeţeană a apelor are în vedere şi o serie de studii de fezabilitate care aşteaptă avizarea în cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, printre acestea numărându-se amenajarea pâraielor Valea Domanului din Reşiţa, Criva şi Teregova din Teregova şi a râului Nera pe sectorul Borlovenii Vechi – Socol, precum şi regularizarea râului Sebeş pe sectorul Zerveşti – confluenţa cu râul Timiş, lucrări a căror valoare este de aproximativ 95 de milioane de lei.

Bogdan NAUM