Apiterapia constă în utilizarea diferitor produse apicole ca remedii în tratarea unor suferinţe umane. „Cercetătorii de pe toate paralelele şi meridianele globului, reevaluând tradiţii părăsite şi separând adevărul din mituri, încearcă să aducă omului de azi natura binefăcătoare cât mai aproape. Astfel, reintră în scenă foarte multe practici populare şi între ele, bineînţeles, apiterapia, care ajunge subiect de numeroase simpozioane internaţionale, apicole şi medicale“. (Ing. V. Petruş şi ing. I. Oprişan, Apicultura şi baza meliferă).

Natura este oaza de lumină ce se desfăşoară în mii de forme şi culori de curcubeu, şi de care omul este legat. Comuniunea omului cu natura se face şi prin intermediul produselor naturale. Albinele constituie o permanentă comuniune binefăcătoare cu natura, iar omul, prin intermediul acestora, al produselor muncii lor, trăieşte în deplină concordanţă cu mediul natural cel mai sănătos – nectarul florilor fructificat de albine în miere, polen etc. Din cele mai vechi timpuri, omul a căutat în natură diferite ierburi, flori, frunze etc., pentru hrană, dar şi pentru diverse boli şi suferinţe. Astfel a fost descoperită şi mierea, dar şi alte produse ale stupului de albine, stup ce era pe atunci scorbura copacilor. La primul Simpozion Internaţional de Apiterapie de la Madrid, din 1974, s-a consfinţit pe plan internaţional Şcoala română apiterapie, iar în anul 1976, Bucureştiul a fost gazda celui de al doilea Simpozion Internaţional de Apiterapie. (Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea).

Apiterapia este și rămâne un tezaur de remedii naturale necunoscute, care pot să fie descoperite treptat, odată cu trecerea timpului. Un secret al vindecării miraculoase a omului este şi încrederea lui în natură, în medicină etc. În ceea ce priveşte produsele apicole, s-au descoperit o mulţime de reţete care ajută în diferite afecţiuni antiinfecţioase, antiseptice, antiparazitare, antitumorale, antitoxice, antihemoragice, antianemice, boli ale aparatului respirator, remedii pentru aparatul digestiv, boli ale ficatului, afecţiuni biliare, afecţuni ale aparatului cardiovascular, hipotensive, hipnotice, anesteziante, anticonvulsive, afecţiuni ale glandelor sexuale. Aceste reţete au în componenţa lor miere sau alte produse apicole.

Sucul de usturoi cu miere ajută la eliminarea viermilor intestinali la copii. Se amestecă 100 ml de miere cu lichidul de usturoi ce se obţine din usturoi fiert în două părţi de apă. Lichidul obţinut se răceşte înainte de amestecarea lui cu miere. După două-trei zile, acest produs trebuie aruncat, căci devine toxic.

Laptele cu ceapă şi miere se administrează în afecţiuni toxice. El se prepară din ceapă de arpagic sau o ceapă mare, roşie, cu 250 ml de lapte şi două linguri de miere. Compoziţia de lapte cu ceapă se fierbe la foc mic 15 minute, după care se răceşte şi se adaugă mierea. Valabilitatea compoziţiei este de un an, păstrată în vas de ceramică.

Pasta de dovleac cu miere se foloseşte împotriva viermilor intestinali. Este valabilă 24 de ore şi se prepară din 100 gr seminţe de dovleac neprăjite, fără coajă, zdrobite, aşezate într-un vas de ceramică smălţuită şi amestecate cu o lingură de miere.

Pasta de ferigă cu miere se utilizeză tot pentru viermii intestinali sau afecţiunile toxice, având valabilitate 24 de ore. Rădăcina de ferigă, uscată, se face pulbere şi se amestecă cu o lingură de miere până la omogenizare.

Pasta de hrean cu miere se administrează doar cu avizul medicului, împotriva viermilor rotunzi şi stimul al sistemului nervos, sexual, acţiune tonicardiacă. Se amestecă 15 gr de hrean ras cu 40 gr de miere.

Sucul de morcov cu miere are acţiune antiseptică, cicatrizantă, hrănitoare, asupra diverselor răni ale pielii, mucoaselor, grăbeşte vindecarea. Se amestecă 100 ml de suc de morcovi cu 100 gr de miere.

Mierea de câmp, alcătuită din mierea de fâneaţă, tei, muşeţel, se utilizează extern, pe răni sângerânde, intern în diferite afecţiuni ale gurii, gâtului, iritaţii ale tubului digestiv.

Propolisul brut, recoltat de pe marginea superioară a ramelor sau podişorului stupului, se poate folosi extern ca dezinfectant, în tratamentul plăgilor pielii, mucoaselor, negi, bătături, entorse, luxaţii, acnee, el mai putând fi utilizat şi împotriva micozelor (ciuperci), eczemelor.

Colir pentru ochi se utilizează în infecţiile banale ale ochilor. O ceapă roşie se taie şi se fierbe în 200 ml de apă 15 minute, apoi se amestecă cu o linguriţă de miere până la omogenizare.

Şato (şodou) se administrează în rinofaringite, laringite, amigdalite (răceli în gât, piept, răguşeli). Un pahar de lapte cald se amestecă cu un gălbenuş de ou şi două linguri de miere. Acest preparat este contraindicat bolnavilor de diabet.

Pasta de trandafiri cu miere: la 100 gr dulceaţă de petale de trandafiri se adaugă 150 gr miere. Este utilă în bolile infecţioase, boli ale aparatului respirator, acţiune calmantă.

Pasta de pătlagină cu miere: 150 gr frunze de pătlagină se toacă mărunt şi se amestecă cu 150 gr miere şi se utilizează în afecţiuni ale căilor respiratorii. La fel de util este şi siropul de pătlagină cu miere alcătuit din 200 gr frunze de pătlagină fierte jumătate oră în 400 ml apă şi amestecate după răcire cu 100 gr miere.

Siropul de lămâie cu miere: o lămâie fiartă zece minute în 100 ml de apă se amestecă cu două linguri glicerină şi un pahar de miere; este util în tusea provenită din bronşite cronice. Tot pentru tuse se mai utilizeză şi siropul de ceapă cu miere.

Siropul de propolis are acţiune uşor antibiotică, luptă împotriva microbilor, indicat în boli ale aparatului respirator: 50 gr propolis se fierb într-un vas de tablă smălţuit, cu 200 ml de apă. Până este călduţ se strecoară şi se amestecă cu 50 gr miere.

Ceaiul de ceară de albine are acţiune antidiareică şi nu se utilizează după preparare mai mult de 2-3 zile, căci devine toxic. O lingură de ceară de albine se fierbe în 200 ml apă până scade jumătate.

Polenul natural e indicat ca tonic general, tonic special pentru aparatul reproductiv masculin, reglează digestia, util în afecţiuni ale ficatului.

Pasta de sunătoare cu miere ajută bila leneşă. Se amestecă 100 gr flori de sunătoare cu 100 gr de miere şi 100 gr ulei de măsline.

Sucul de ridichi cu miere are acţiuni afrodisiace: 500 gr suc de ridichi, obţinut cu ajutorul maşinii de stors fructe, se amestecă cu 100 gr miere.

Baie tonifiantă din plante şi miere, frunze de izmă, frunze de nuc şi miere, este utilă pentru mâini şi picioare obosite.

Ceaiul de nuc cu miere este util pentru circulaţie şi împotriva transpiraţiilor abundente. În 200 ml de apă se pune un pumn de frunze proaspete sau o lingură de frunze uscate, se fierbe apoi compoziţia până scade la jumătate, apoi se amestecă cu o lingură de miere.

Ceaiul diuretic se prepară din ceapă cu miere: două cepe, 50 gr miere şi 200 ml apă. Mierea se adaugă după ce siropul de ceapă a fiert 15 minute.

Gemul de odolean (valeriană) cu miere are acţiune calmantă. Rădăcina de valeriană, uscată, se pisează şi se amestecă o linguriţă de praf obţinut cu o lingură de miere.

Untul cu miere ajută la fixarea calciului la copii: 100 gr unt se amestecă cu 100 gr miere până la omogenizare, şi se iau până la 6 linguriţe pe zi. Mai este indicat în spasmofilie.

Uleiul de propolis este recomandat în tratamentul arsurilor, degerăturilor, ulcerelor varicoase, plăgilor.

Polenul proaspăt are o activitate mult mai puternică decât cel conservat, însă nu se poate păstra activ mai mult de două ore în frigider. Cel uscat în uscătorul de polen îşi pierde 50% din acţiunea terapeutică. Polenul proaspăt dă rezultate bune în tratarea bolilor nervoase şi de tip astenic, bolilor hepatice. Este contraindicat persoanelor alergice la polen.

Apiterapia cultă este mama meliterapiei (tratamentul cu miere), palinoterapiei (tratamentul cu polen), propolisoterapiei (tratamentul cu propolis), apitoxinoterapiei (tratamentul cu venin de albine), tratamentului cu lăptişor de matcă, tratamentului cu păstură. Din produsele apicole se obţin medicamente bune, ce sunt utilizate pentru tratarea sănătăţii tuturor.

Ion TURNEA