Aquacaraş, în grafic


Societatea Aquacaraş a prezentat, recent, la Prefectură, stadiul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin”. Obiectivul acestuia îl constituie reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare şi tratare a apei în Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu, Oraviţa, Anina şi Băile Herculane. Numărul cetăţenilor care vor beneficia de pe urma acestei investiţii se ridică la 138.000. Până acum, au spus reprezentanţii Aquacaraş, derularea proiectului decurge conform planului. Aceasta este cea de a doua etapă a proiectului, valoarea acesteia fiind de 107 milioane de euro.

„Până acum, au fost semnate cele trei contracte de servicii, respectiv cel de Asistenţă tehnică pentru management de proiect, câştigat de asocierea dintre SC EPTISA România şi EPTISA Servicios de Ingineria, ordinul de începere fiind dat în 18 septembrie 2012, Contractul de lucrări numărul 4 – construcţia şi reabilitarea staţiilor de epurare în Oţelu Roşu, Moldova Nouă şi Băile Herculane, ofertele pentru acesta fiind deschise în data de 28 februarie a.c., existând o menţiune de prelungire a perioadei de evaluare a ofertelor, ultimul fiind Contractul de lucrări numărul 5 – construirea şi reabilitarea Staţiei de epurare din Caransebeş, deschiderea ofertelor în acest caz făcându-se în 28 ianuarie 2013, prelungindu-se şi aici perioada de evaluare a ofertelor”, a spus Adriana Almăjan, purtător de cuvânt al Aquacaraş.

Mădălina DOMAN