Are „Avicola”… peşte!


Membrii Clubului de vânătoare şi pescuit sportiv din Caransebeş au desfăşurat recent o acţiune în cadrul căreia au populat Balta Avicola, de la ieşirea din municipiu spre Reşiţa, pe care o administrează, cu peste 400 de kilograme de Crap Ten şi Românesc, cu greutăţi cuprinse între 1 şi 3 kilograme. Peştii au fost achiziţionaţi de la crescătoria din Ineu, din fondurile AJVPS Caraş-Severin şi din donaţia făcută de consilierul liberal Dan Tocuţ. „Am cumpărat 300 de kilograme de Ten pentru a distruge papura din balta de la şosea. De asemenea, un împătimit al pescuitului sportiv, domnul doctor Dan Tocuţ, ne-a sponsorizat cu 100 de kilograme de Crap Românesc. Până în luna mai a anului viitor, pescuitul pe această baltă va fi închis, pentru ca peştii să ierneze în linişte“, ne-a informat Cristian Stepanescu, vicepreşedintele Filialei Caransebeş a AJVPS.

Popularea bălţii de la fosta Avicola a fost salutată şi de preşedintele de onoare al Clubului, Marcel Vela, conform căruia astfel de iniţiative sunt în spiritul grijii faţă de natură. „A pescui sau a vâna nu înseamnă doar a te delecta cu aceste sporturi, fără să ai grijă de natură. Felicit filiala, pentru că, prin acest demers, a dat dovadă că iubeşte natura şi aceste locuri pe care Dumnezeu le-a binecuvântat“, a mai spus primarul Caransebeşului, Marcel Vela. (B. Naum)