La sfârşitul săptămânii trecute, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur de la Varna, a avut loc Festivalul Internațional de Folclor Balkan Folk Fest, la care judeţul nostru a fost reprezentat de Ansamblul „Armenişana”. Tinerii din comună s-au întors acasă miercuri, 19 august, dar nu singuri, ci cu Trofeul Festivalului, decernat de organizatori.
„Mulțumim primarului comunei Armeniş, dl Ioan Cristian Vela, pentru amabilitatea, strădania și promptitudinea de care a dat dovadă pentru deplasarea ansamblului la acest festival”, ne-a declarat Dumitru Dragomir, directorul Căminului cultural şi instructorul formaţiei.
(G. Luca)