Armenişul, promovat în „The Guardian”



Recent, publicația „The Guardian”, ziar înfiinţat în Anglia, în anul 1821, a inclus Munții Țarcu și Poiana Ruscă în lista obiectivelor ce trebuie vizitate în 2020. Autorul articolului „Where to go on holiday in 2020, alternative hotlist ethical destinations” scrie că, pe lângă faptul că prin eco-turism se vor aduce beneficii comunităților locale, reintroducerea zimbrilor – specie care a dispărut din România în urmă cu 200 de ani – va crește și biodiversitatea. Prin proiectul „Life Bison”, finanțat de Comisia Europeană, Rewiliding Europe și WWF România au reintrodus în Munții Țarcu și Poiana Ruscă 60 de zimbri și urmează ca în acest an să fie eliberate în sălbăticie și alte exemplare.
De asemenea, prestigioasa publicaţie britanică informează că, la patru ani după demararea proiectului „Măgura Zimbrilor“, rezultatele încep să se vadă şi pe plan internaţional. Popularea cu zimbri a pădurilor din jurul Armenişului a făcut din această zonă un obiectiv turistic de renume, recomandat de nume grele din presa de Travel. Încet-încet, s-a creat şi brandul „Măgura Zimbrilor“, iar locaţia a fost introdusă și pe lista celor de la europeansafaricompany.com.
Pe lângă repopularea cu zimbri, se urmăreşte şi implementarea în această zonă a unui ecoturism sustenabil, cu un impact cât mai mic asupra mediului, precum şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul naturii şi al protejării mediului. (B. Naum)