Dialog cu Andreea Esca, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune din România
Care este ,,povestea” începutului în televiziune?
Nu am avut niciun alt job în afara televiziunii. Prima slujbă a fost la Televiziunea SOTI, prima încercare de televiziune privată din România. Eram studentă la jurnalism, unde am ajuns pentru că mă bătea tata la cap să mă duc undeva, după ce picasem, în aceeaşi vară, la ASE. Abia începusem, aşadar, facultatea, şi un prieten bun din liceu mi-a zis că a auzit de o televiziune care angajează personal: reporteri, cameramani, prezentatori. Mi-a sugerat că ar fi bine să mă duc ţinând cont că vorbesc extrem de mult şi că în altă parte poate nu o să mă asculte nimeni. Zis şi făcut. Am ajuns într-o clădire din C-tin Brâncoveanu, după ce am schimbat un troleibuz, un maxi-taxi şi un metrou, şi de aici a început cariera mea în televiziune. Am fost selectată şi chemată chiar de a doua zi să încep lucrul. De acolo am mai plecat după doi ani şi ceva în PRO TV, pe atunci Canal 31, şi aici am rămas… La PRO TV m-am perfecţionat. Am trecut la ,,sportul de performanţă” după ce mă antrenasem câţiva ani… Am câştigat multă încredere în mine şi am înţeles ce înseamnă să ai alături o echipă de luptători. M-am ,,mutat din România în America”. Astaa era diferenţa dintre cele două televiziuni.
În spatele zâmbetului şi frumuseţii pe care o vedem urmărind Ştirile Pro TV se ascunde şi altceva?
Aşa cum mă vedeţi, aşa sunt. Nu am încercat niciodată să par altfel. Cred că este o pierdere de vreme să pari ce nu eşti şi cred că telespectatorii sunt foarte inteligenţi şi simt dacă îi minţi. Sunt optimistă, veselă şi îmi place să muncesc cu folos. Vreau să particip şi eu la menţinerea Pro TV-ului pe primul loc în inima românilor, aşa cum se dovedeşte că este de ani buni de zile.
Amândoi suntem ,,Fecioare”. Credeţi în zodiace?
Cred în caracteristicile generale ale zodiei, nu în prezicerile de zi de zi. Sunt ipohondră, cum zice zodia, tenace, muncitoare, perfecţionistă, obositor de atentă la detalii.
Pentru o femeie este mai greu sau mai uşor să răzbată în această competiţie, în televiziune sau în gazetărie?
Cred că este mai uşor. Oamenilor în general le face mai mare plăcere să urmărească o femeie la televizor, decât un bărbat. Femeile sunt şi mai tenace, mai dedicate, şi vorbesc mai mult. Chiar prea mult… am auzit eu de la nişte bărbaţi.
Diferă munca din televiziune de cea din presa scrisă?
Da. Eu o prefer pe cea din televiziune, pentru că prezint lucruri care se întâmplă aproape în timp real. Iar eu sunt foarte dinamică şi nu prea am răbdare să aştept un rezultat. Televiziunea îţi oferă şansa să vezi finalul imediat şi să ai senzaţia plăcută a rezolvării unei probleme.
Privind ,,peste umăr”, aţi schimba ceva din viaţa dumneavoastră?
Nu. Am trăit cam tot ce mi-am dorit şi sunt un om împlinit şi fericit.
Familia joacă un rol în reuşita profesională?
Am mare noroc de o familie minunată. Soţul meu mă susţine şi mă echilibrează, iar părinţii mă ajută enorm la creşterea celor mici. Eu sunt o persoană care pune mare valoare pe familie, şi care simte nevoie de dragoste. Dacă acasă mi-e bine, e mult mai uşor să-mi văd de treabă cu plăcere. Nu am amestecat niciodată cele două planuri, dar nici nu pot spune că aş putea funcţiona la fel dacă mi-ar lipsi unul dintre ele. Sunt dependentă de Alex, de ai mei, de cei mici.
Au existat momente dificile, şi care au fost cele mai mari satisfacţii profesionale şi familiale?
Cel mai greu mi-a fost să apar la televizor când a murit bunica mea. Pe ea am
iubit-o cel mai mult pe lume şi nu ştiam ce să fac în ziua aceea. Era în mijlocul săptămânii, şi atunci m-am gândit la ce mi-a zis mama când m-am hotărât să fac această profesie: ,,Nu o să ai voie să lipseşti sau să dezamăgeşti, pentru nimic în lume. Pe telespectatori nu-i interesează ce ai păţit tu acasă. Trebuie să fii acolo pentru ei, cu zâmbetul pe buze. Ei nu trebuie să plătească pentru necazurile tale“. Şi am venit. De fapt, din seara aia eu nici nu mai cred că bunica mea a murit. Doar că nu putem să ne vedem. Satisfacţie am în fiecare zi când mă gândesc că mă apreciază milioane de români. Ce fericire profesională mai mare ai putea avea?! Cât despre familie, sunt chiar mândră că reuşesc să duc o viaţă normală, într-o lume atât de ,,cu susul în jos“.
A consemnat
Adalbert GYURIS
