E greu să vorbeşti despre ascultare într-o lume modernă, care nu oboseşte nicio clipă în a-şi urma idealul cu orice preţ.

Ca omul să poată înţelege cât de importantă este ascultarea, trebuie să-şi amintească faptul că protopărinţii noştri Adam şi Eva au primit o singură poruncă de la Dumnezeu – „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit“ [Facere] –, şi au călcat-o. Omul nu a ascultat de porunca divină şi a cunoscut durerea morţii.

Părinţii îşi sfătuiesc copiii spre ascultare, pentru a-i feri de primejdii şi greutăţi. Dacă un copil nu-şi ascultă părinţii şi se joacă cu focul, se arde, iar altul, care se aruncă în apă, se îneacă. Adam şi Eva nu au ascultat de Părintele nostru şi au murit. Exemplele din viaţa de zi cu zi care arată importanţa ascultării sunt nenumărate. Bolnavul, dacă nu ascultă de medicul său, nu se vindecă. Pietonul, dacă nu ascultă îndemnul de a traversa doar prin locurile permise, este supus accidentelor.

Nimeni nu spune să nu preţuieşti libertatea. Libertatea este cel mai de preţ lucru. Nimeni nu spune să nu ai personalitate, pentru că un om cu personalitate reuşeşte să urce munţii. E bine să ai personalitate, să iubeşti libertatea, dar să asculţi sfatul celor înţelepţi. Dacă muncitorul nu ascultă îndemnurile inginerului care a gândit proiectul, munca lui o să fie zadarnică şi se va risipi asemenea zidurilor Mănăstirii Argeşului din balada populară cu acelaşi nume. Dacă elevul nu ascultă învăţătura profesorilor săi, nu va reuşi să-şi descopere adevăratul drum în viaţă. Dacă copiii nu ascultă de părinţii care-i iubesc şi-i îndrumă spre bine, ajung într-un final să-şi plângă de milă, ba chiar îşi pun viaţa în primejdie. Până şi în basmele populare eroul, dacă a ascultat glasul animalelor personificate, a fost ajutat de acestea, iar dacă nu a ascultat îndemnul părintesc şi-a pus în pericol viaţa.

Cu regret trebuie să afirm că există unii care, după ce ajung în funcţii înalte, pe scaune moi şi calde, folosesc ascultarea în mod abuziv, dictatorial, pentru a-şi atinge obiectivele prin subordonaţii lor, anihilându-le acestora orice drept de a progresa, de a-şi urma visul, iar în cazul în care subordonatul este foarte inteligent şi îşi foloseşte picioarele şi în scop propriu, ca să escaladeze propriul munte, au obiceiul de a încerca să taie acestuia picioarele.

E firesc să nu asculţi pe cel ce te îndeamnă la rău, dar omul are suficientă înţelepciune, fiind o fiinţă raţională, să deosebească binele de rău. E bine să nu asculţi când totul ţi se pare zadarnic în drumul tău în viaţă, pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine personalitatea, dar la fel de bine este să asculţi pe cel înţelept, pe cel care ţine cu adevărat la tine şi care îţi este alături mereu în urcuşul spre stele.

Pr. Ion TURNEA