Industria de Lemn „Mundus şi Borlova-Armeniş” S.p.A Caransebeş

Era încă din anul 1913 cea mai importantă unitate economică din oraşul Caransebeş, care în anul 1921 a ajuns în proprietatea unui grup de acţionari elveţieni de la firma Mundus Allgemeine Handels et Industrie A.G. Zürich.

După majorarea capitalului social la 10.000.000 de lei, grupul elveţian deţinea 98.700 de acţiuni, dr. Alexandru Morariu, cu interese la această firmă încă din anul 1920, deţinea 600 de acţiuni, profesorul Sabin Evuţian 100 de acţiuni, Alexandru Hurmuzachi 100 de acţiuni ş.a.

Consiliul de Administraţie era format din dr. Alexandru Morariu ca preşedinte, şi Sabin Evuţian şi Adolf Steckl, ca membri. Cu toate că sediul social era la Caransebeş, multe din şedinţele Consiliului de Administraţie se desfăşurau la Timişoara, unde firma deţinea un imobil.

Profilul fabricii de la Balta Sărată era menţionat într-un raport înaintat Ministerului Economiei Naţionale – Direcţia Dezvoltării Producţiei Industriale, din care redăm: „Această fabrică este prima fabrică din ţară, şi cea mai mare care se ocupă cu fabricarea mobilei curbate, în special scaune, mese, cuiere etc., pentru uzul populaţiei sărace şi fără mijloace, deservind prin produsele sale în special masa ţărănească şi muncitorească. Pe lângă mobilă, mai produce placaj şi furnir care astăzi este căutat şi întrebuinţat de diferite întreprinderi cari furnizează Armatei”.

Averea acestei firme importante în industria lemnului şi mobilei din România consta din imobilul din Timişoara, în valoare de 2.261.718 de lei, imobilele din Balta Sărată, în valoare de 2.932.218 lei, imobilul din Ineu, în valoare de 2.600.000 de lei, şi Fabrica de mobilă din Balta Sărată, în valoare de 774.452 de lei. Instalaţiile montate în această fabrică erau înregistrate cu o valoare de 5.465.727 de lei.

Analizând activitatea desfăşurată în anul 1941, Consiliul de Administraţie enumera câteva dintre greutăţile întâmpinate: scumpirea produselor alimentare şi de îmbrăcăminte, sporirea salariilor personalului cu cca. 150%, majorarea costurilor de producţie la produsele fabricii.

Pentru a diminua cheltuielile, a înfiinţat un magazin propriu cu articole de primă necesitate, acestea vânzându-se personalului la preţul de cumpărare, iar pentru funcţionari a înfiinţat o cantină care asigura acestora şi familiilor lor trei mese pe zi. Mari greutăţi s-au întâmpinat în aprovizionarea cu materii prime.

Cu mult tact a rezolvat Consiliul de Administraţie situaţia personalului de origine evreiască, care era supus legilor rasiale (Decretul-Lege 533 din 4 martie 1941). În total, erau angajaţi opt cetăţeni de origine evreiască, buni specialişti, care lucraseră şi anterior în această fabrică. Printre ei se aflau directorul tehnic ing. Ernest Kellner şi contabilul-şef Ernest Szirmai.

Împotriva unora dintre aceştia s-a făcut un denunţ. Profesorul Ion Clopoţel, ziarist cu bun renume, care în 1917 fusese, până la arestarea sa de către autorităţile maghiare, profesor la Institutul teologic-pedagogic diecezan din oraş, fost mai târziu profesor la Şcoala superioară de comerţ din Cluj, a fost numit Comisar guvernamental pe lângă conducerea fabricii din Balta Sărată în 2 decembrie 1941. Pe parcursul misiunii sale a constatat competenţa acestora şi a asigurat „dublarea” personalului evreiesc cu personal de origine română, pentru mersul firesc al fabricii. Pentru a fi acoperiţi din punct de vedere al decretului sus-menţionat, a fost angajat inginerul D. Mogoş, în urma unei înţelegeri cu Oficiul Central de Românizare.

Profesorul Ion Clopoţel s-a implicat şi în rezolvarea aprovizionării cu alimente, săpun şi talpă, unde se constataseră dificultăţi. Greutăţi s-au întâmpinat şi în anul 1942. Concentrările masive au afectat producţia. Materiile prime, şi îndeosebi buştenii, au lipsit în anumite perioade, iar preţurile produselor finite au rămas la nivelul anului anterior, cu toate că preţul de fabricaţie al unor componente s-a triplat. Pe de altă parte, specialiştii evrei se deplasau cu mare greutate pentru cumpărarea materiilor prime pentru Fabrica de furnir.

În perioada 1941-1944, numărul angajaţilor a fost diferit chiar de la lună la lună. Cauzele erau mai multe: concentrările masive şi fluctuaţia muncitorilor sezonieri din exploatările forestiere.

Se impun a fi menţionate câteva cifre. În luna iulie 1942, erau utilizaţi 753 de angajaţi, în luna decembrie a aceluiaşi an 668, în mai 1943 erau cca. 600 de angajaţi, iar în decembrie 1943 – 752. Numărul lor a scăzut mult în primele luni ale anului 1944, când erau utilizaţi 593 de salariaţi. După originea etnică, cei mai numeroşi erau românii (cca. 70%), apoi germanii, numărul lor fluctuând între 120 şi 200, cei mai mulţi ca muncitori în fabrică.

La nivelul fabricii de la Balta Sărată, structura de personal se prezenta astfel: personal de conducere – 3, personal administrativ – 17, personal tehnic calificat – 5, muncitori calificaţi – 87, muncitori necalificaţi, între 500-635.

În anul 1942, pe lângă produsele tradiţionale – mobilă curbată, furnir, cherestea şi placaje –, fabrica de la Balta Sărată a primit comenzi din partea Armatei pentru sănii, tălpice şi tălpi, în valoare de 57.804.909 lei.

Asigurându-şi în luna martie 1943 exploatarea a cca. 40.000 m.st. lemn de la Comunitatea de Avere, a intensificat relaţiile comerciale cu Armata, de la care a primit o comandă de 4.000 de scaune, în valoare de 4.596.000 de lei, an în care producea în continuare sănii de mână pentru răniţi şi muniţie, tălpice de zăpadă pentru tunuri grele ş.a. Pentru realizarea acestor comenzi a cumpărat buşteni de la firma „Moroieni” din Zăvoi.

În pofida tuturor greutăţilor expuse mai sus, această unitate economică de interes major în Caransebeş a înregistrat în anii 1941-1943 beneficii înscrise între 1.544.846 de lei şi 2.765.282 de lei. Se poate concluziona că fabrica a parcurs această etapă fără a înregistra un recul.

Începând cu luna septembrie 1944 se vor ivi probleme serioase.

Înaintarea frontului spre Vest pe teritoriul României după 23 august 1944 a stârnit reacţii ale Armatei Germane, hotărâtă să producă pierderi mari ţării în plan economic.

Trupele Armatei Sovietice au ajuns în oraşul Caransebeş încă din 10 septembrie, şi masiv din 13 septembrie 1944.

Din considerentele amintite mai sus, în 14 septembrie 1944, orele 14.30, Aviaţia germană a bombardat fabrica de la Balta Sărată, alte bombe căzând în apropierea gării. S-au înregistrat pagube însemnate la acest obiectiv economic, unde îşi câştigau existenţa mulţi cetăţeni români de origine germană.

Au fost distruse complet: Fabrica de cherestea cu 3 gatere şi toate utilajele ajutătoare, Atelierul de tâmplărie cu toate sculele necesare pentru cei 50 de tâmplari, apoi Depozitul de furnir, placaje, panele, mobilă gata, semifabricate, curele ş.a. De asemenea, a fost afectat Atelierul de ascuţit pânze de fierăstraie, instalaţiile de tăiat şi crăpat lemne de foc necesare locomotivelor şi locuinţelor, camerele de aburit şi toate conductele pentru încălzirea cu aburi a tâmplăriei. Iniţial, pagubele au fost estimate la 185 de milioane de lei, iar costul refacerii la 300 de milioane de lei.

Expertiza tehnică asupra pagubelor a fost încredinţată inginerului Gheorghe Şiclovan, şi acesta a stabilit la 28 decembrie 1945 că se ridicau la 131.284.000 de lei, din care: clădiri – 43.164.000 lei, maşini – 53.000.000 lei şi instalaţii în valoare de 35.000.000 lei. În anul 1946 s-a impus o nouă reevaluare a pagubelor, acestea fiind estimate acum la 316.641.465 de lei.

Producţia anului 1944 a fost grav afectată de bombardamentul din 14 septembrie, înregistrându-se scăderi semnificative îndeosebi la furnir, placaje, şezute de scaun şi mobilă.

Numărul salariaţilor s-a înscris între 515, la 25 noiembrie 1944, şi 440, la 19 ianuarie 1945, număr destul de mic raportat la cel din 31 decembrie 1938, adică 816 salariaţi.

În luna ianuarie 1945, datorită evenimentelor interne şi internaţionale, se înregistrau mari stocuri la mobilă curbată, cherestea, furnir, funduri de scaune şi placaje. Mari îngrijorări se înregistraseră datorită ridicării muncitorilor germani şi internării lor în lagăre din ţară sau deportării pentru muncă obligatorie în URSS.

Prin mari eforturi s-a refăcut Secţia de cherestea, care începând cu 26 martie 1945 a pus în funcţiune două gatere. Se ajunsese la o producţie aproape normală la Secţia de furnir şi la Presă.

Un document foarte important din 18 decembrie 1945, elaborat în urma unui incident cu trupe sovietice în Timişoara, dezvăluie faptul că fabrica de la Balta Sărată se bucura de prevederile art. 13 din Convenţia de Armistiţiu şi, totodată, de protecţia Guvernului Statelor Unite. Aşa se explică dezinteresul trupelor sovietice pentru produsele fabricii.

Cu ocazia unei inspecţii efectuate în 8 noiembrie 1946 la această fabrică, este prezentată varietatea de produse: „Cel mai important produs al acestei fabrici este mobila curbată sistem «Thonet-Mundus-Borlova». Se lucrează scaune de toate categoriile, fotolii pentru birouri, fotolii pentru locuinţe, fotolii-pat, canapele, birouri, cuiere, piedestale, bănci pentru şcoli, pentru grădină sau pentru orice alte întrebuinţări, mese obişnuite şi pentru sufragerie, paturi, dulapuri, mobile pentru copii (…), în special articole de lemn în legătură cu lemn curbat, toate după sistemul «Thonet-Mundus-Borlova», destul de răspândit în centrele din Apus şi chiar în America”.

Producţia fabricii în perioada 1 septembrie 1946-august 1947 a fost sub posibilităţi. S-au produs doar 217 mc de cherestea de răşinoase, 2.015 mc de cherestea de foioase, 99.431 de funduri de scaune, 221 mc de placaje, 275.144 mp de furnire, 1.062 mp de parchet şi 63 de vagoane de lemn de foc, cu mult sub capacitatea de producţie.

Se adevereau afirmaţiile lui Gheorghe Tătărăscu, din 24 mai 1947, relativ la scăderea dramatică a producţiei faţă de 1938, cea din această perioadă reprezentând doar 48% din cea a anului de vârf economic din perioada interbelică.

În aceeaşi perioadă au fost utilizaţi 589 de angajaţi, cei mai numeroşi în exploatările forestiere, 239, şi 144 în fabrică.

Parcul rulant al fabricii consta din trei locomotive, 36 km de linie ferată industrială între Balta Sărată şi Borlova, cu ecartament de 0,76 m, 40 de vagonete şi cinci drezine.

În perioada noiembrie 1944-iulie 1946, Consiliul de Administraţie al „Industriei de Lemn Mundus şi Borlova-Armeniş” S.p.A., supunându-se unor Ordine ale Ministerului Economiei Naţionale, a fost obligat să majoreze salariile muncitorilor şi funcţionarilor în repetate rânduri. Au funcţionat în cadrul fabricii de la Balta Sărată un Comitet al funcţionarilor şi Comitetul de fabrică al muncitorilor, acesta din urmă mai numeros şi cu pretenţii repetate. Comitetul de fabrică s-a constituit în 22 martie 1945 şi a activat ca parte a Sindicatului muncitorilor în lemn. Importante majorări de salarii au avut loc începând cu 1 ianuarie 1946.

În luna iulie 1946 a început să funcţioneze în cadrul fabricii un Economat propriu, care aducea alimente şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru cca. 500 de muncitori.

Programul social al fabricii de la Balta Sărată era completat în această perioadă cu întreţinerea unei Şcoli primare cu 63 de elevi, a unei Cantine pentru muncitori şi Popotă pentru funcţionari, unui Cămin de zi pentru 60 de copii ai muncitorilor şi funcţionarilor, şi alte facilităţi: bibliotecă, baie, teren sportiv.

În ultima parte a anului 1947, Guvernul condus de dr. Petru Groza, având ca ministru al Industriei şi Comerţului pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, a început ofensiva pentru naţionalizarea întregii economii naţionale. Însă se impunea cunoaşterea exactă a bunurilor care urmau să fie confiscate proprietarilor de drept şi trecute în cea a Statului.

La nivelul oraşului Caransebeş s-a înfiinţat o Comisie pentru inventarierea întreprinderilor industriale şi comerciale, care şi-a desfăşurat activitatea conform instrucţiunilor emise de către ministerul sus-amintit.

Naţionalizarea s-a produs la 11 iunie 1948, iar noii guvernanţi au hotărât scindarea fabricii în două unităţi distincte aflate în subordinea Centralei Industriei Lemnului, respectiv Centralei Industriale a Mobilei şi Produselor Finite din Lemn.

Constantin BRĂTESCU