Un ostaş sau ofiţer român care să se plimbe pe străzile vechiului oraş Caransebeş, neurmărit de autorităţile asupritoare, a fost posibil abia începând cu luna iunie 1919, când primele structuri militare române s-au instalat în oraş. Erau trupele de jandarmi. În zilele de 21-22 iulie 1919 au poposit în oraş şi primele eşaloane ale Armatei Române.

Bucuria întâmpinării Armatei Române, reprezentată de Regimentul de Infanterie 3 Olt, comandat de colonelul Bucică, a fost imensă în oraş, iar cel care a exprimat-o cel mai plastic a fost Episcopul dr. Elie Miron Cristea. În piaţa mare din faţa Primăriei, lângă Crucea ridicată de Protopopul Ioan Tomiciu în anul 1810, cel care avea să devină primul Patriarh al României a ţinut un discurs din care extragem două pasaje semnificative pentru zbuciumul şi idealurile românilor din această provincie. „Deşi acest colţ de Bănat este leagănul românismului întreg, căci în părţile acestea şi în nemijlocita vecinătete a Ţării Haţegului au fost luptele hotărâtoare ale oştirii lui Traian, cari ne-au cucerit întreg pământul Daciei, totuşi împrejurările au adus cu sine – căci aşa a voit Dumnezeu –, ca viteaza Armată Română din Vechiul regat să dezrobească mai întâi pe fraţii din Basarabia, mult mai cotropiţi decât noi, apoi pe cei din Maramureş, Crişana şi celelalte părţi ungurene. Iar noi bănăţenii suntem fericiţi şi mândri că am putut suferi mai mult decât ceilalţi fraţi mântuiţi mai înainte, că am putut aştepta până acum şi că am putut rămânea la urmă”. Episcopul caransebeşean făcea referire la eforturile disperate ale politicienilor români care reprezentau ţara la Conferinţa de Pace de la Paris pentru a asigura, conform înţelegerilor cu Puterile Antantei anterioare intrării României în război, unirea întregului Banat cu Ţara-Mamă. Sunt cunoscute şi demersurile Regatului iugoslav de a alipi – dacă se putea – această provincie, ca şi multele abuzuri ale Armatei Sârbeşti din perioada noiembrie 1918-iulie 1919 asupra populaţiei româneşti şi conducătorilor săi, pe unii trimiţându-i în închisorile din Belgrad.

Continuându-şi discursul de întâmpinare, dr. Miron Cristea sublinia de fapt starea de spirit a unei întregi provincii la intrarea trupelor române în Banat: „Iară noi bănăţenii, care v-am aşteptat cum aşteaptă cerbul însetat apa cristalină din izvorul de munte, cum aşteaptă robul o rază de lumină, cum aşteaptă creştinul ziua de Paşti – ca să împlântaţi parul stăpânirii româneşti şi pe cel din urmă petic de pământ strămoşesc –, vă îmbrăţişăm cu toată căldura inimii noastre, mulţumindu-vă pentru clipele de fericire ce ni le-a cauzat venirea voastră, cari sunteţi acum la noi, dar de azi ’nainte sunteţi aicia şi la voi acasă”. Foştii robi invocaţi de Miron Cristea aveau în faţa lor o unitate a Armatei Române, care în zilele următoare îşi va continua marşul către nordul Banatului, în locul ei venind şi staţionând Regimentul 108 Infanterie, condus de colonelul Budeanu.

Soldaţii din această unitate şi-au făcut simţită prezenţa în oraş, nu numai prin activităţi specifice, ci şi prin „aducerea în rând” a parcului din centrul oraşului, iar în ziua de 3 august 1919, când trupele Armatei Române intrau şi în capitala Banatului, consfinţind instaurarea administraţiei şi stăpânirii româneşti asupra acestei provincii, prin iniţiativa aceluiaşi colonel Budeanu s-a aranjat un festival popular în parcul care va fi botezat „Grădina Generalului Dragalina”. Festivalul a avut menirea de a strânge fonduri pentru ajutorarea copiilor orfani din oraş, în final adunându-se suma de 20.000 de lei.

Prin Ordinul Nr. 15450 din 30 septembrie 1919 al Corpului VII de Armată, se hotărăşte ca în oraşul Caransebeş să aibă garnizoana Regimentul 96 Infanterie, înfiinţat din foştii voluntari legionari în Italia şi Franţa, constituit iniţial din 17 ofiţeri şi 160 de soldaţi proveniţi din Armata austro-ungară şi comandaţi de colonelul Rudolf Gouha.

În luna noiembrie 1919, regimentul se va constitui pe 12 companii, sub comanda colonelului Petre Dobriceanu. Jurământul de credinţă faţă de rege şi Patria Română, primul de acest fel în limba strămoşească, a fost depus în 8 februarie 1920. În acel moment, comandantul garnizoanei era colonelul Teodor Românu.

Anul 1919 a constituit perioada de organizare din punct de vedere militar a noilor provincii unite cu Patria-Mamă, adeseori apelându-se şi la tradiţiile locale şi la păstrarea unor structuri militare. Astfel s-a păstrat Cercul de recrutare Severin cu reşedinţa la Caransebeş, iar unitatea militară renăscută în oraş ca parte a Armatei Române a fost Regimentul 96 Infanterie.

La 8 februarie 1920, lângă Crucea cea mare din Piaţa centrală a oraşului, ostaşii din Regimentul 96 Infanterie au depus jurământul. Actul acesta a fost cu adevărat emoţionant, pentru că pentru prima dată se depunea pentru Patria Română şi Tron, fiind oficiat de către preotul militar N. Bădini. Au fost de faţă la această solemnitate mulţi dintre locuitorii oraşului, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cultelor, dar şi membrii Reuniunii Române de Cântări şi Muzică.

În lipsa unor informaţii din arhivele militare, însă utilizându-le pe cele furnizate de presa locală, am aflat că la 20 martie 1920 regimentul sus-amintit a aranjat în sala festivă a Liceului „Traian Doda” o serbare bine pregătită, care a inclus piese corale şi prezentarea piesei de teatru „Trei crai de la Răsărit”, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Piesele corale aparţineau compozitorilor Timotei Popovici şi Eduard Hubsch. Spectacolul a urmărit să adune banii necesari înzestrării muzicii regimentului.

La începutul anului 1921, în zona Caransebeşului, şi mai ales pe Valea Bistrei, şi-a făcut simţită prezenţa o bandă de hoţi bine organizată, care teroriza populaţia. Foaia Diecezană informează că, alături de trupele de jandarmi, vor participa la prinderea acestora şi ostaşi din Regimentul 96 Infanterie.

În aceeaşi lună, generalul Bucur Badescu, cel care în ziua de 22 iulie 1919 intra în fruntea trupelor române în Caransebeş, a vizitat oraşul şi, în special, cazarma Regimentului 96 Infanterie, condus acum de colonelul Petre Dobriceanu.

În mod tradiţional, jurământul militar se depunea anual în Piaţa mare a oraşului. În anul 1924, deoarece printre ostaşi se aflau mulţi de alte confesiuni şi pentru a li se respecta credinţa, pe lângă preotul confesor ortodox român Teodor Şandru, au participat preotul catolic dr. M. Metzer, pastorul luteran L. Giess, preotul reformat L. Toth şi rabinul E. Deutsch.

Solemnitatea a devenit şi mai impozantă după stabilirea în oraş, în anul 1924, a Batalionului 11 Vânători de Munte şi participarea elevilor cercetaşi de la şcolile secundare din oraş.

Creşterea numărului de cadre militare din garnizoana Caransebeş, începând cu anul 1928, a impus înfiinţarea unor Cercuri distincte pentru subofiţeri şi ofiţeri, primul dintre acestea fiind Cercul subofiţerilor din Caransebeş, înfiinţat la 12 martie 1933 şi înscris la Tribunalul Caransebeş la 9 octombrie 1933. Scopul înfiinţării a fost „de a consolida legăturile unei cordiale camaraderii între subofiţerii de toate armele, activi şi în rezervă”. Primul preşedinte al Cercului a fost căpitanul Negru de la Batalionul 11 Vânători de Munte, iar primul vicepreşedinte – plutonierul-major Nicolae Orbulescu de la Regimentul 96 Infanterie. În Comitetul de conducere al Cercului au fost aleşi subofiţeri reprezentând cele două unităţi militare din oraş. Cercul şi-a încetat activitatea în baza Decretului 14/1949, publicat în Monitorul Oficial Nr. 10, din 13 ianuarie 1949.

La 5 iunie 1935 s-a înfiinţat Cercul ofiţerilor din Garnizoana Caransebeş, cu sediul în „Pavilionul ofiţeresc”, având drept scop „consolidarea şi dezvoltarea sentimentelor de camaraderie şi de amiciţie între ofiţerii de toate armele şi categoriile, precum şi între acestea şi persoanele civile cu poziţie socială egală, a sentimentelor de camaraderie şi relaţiuni de amiciţie, îndrumându-se astfel pe calea unei desăvârşite educaţiuni militare egale”. Conducerea Cercului a fost încredinţată locotenent-colonelului Radu Grigorovici, fiind ajutat de cinci membri. Cercul a fost desfiinţat în baza decretului sus-menţionat.

Ca principală Unitate militară din Garnizoana Caransebeş în anul 1938, Regimentul 96 Infanterie avea nevoie de un teren de instrucţie corespunzător pentru numeroşii ostaşi chemaţi sub arme. În consecinţă, primarul oraşului a emis o decizie prin care a trecut un teren din Izlazul comunal, în suprafaţă de 26 ha, în proprietatea Statului Român, cu destinaţia teren de instrucţie.

Prin intermediul presei, cunoaştem câţiva comandanţi ai acestui regiment de infanterie, care în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a dat dovadă de fapte de eroism pe Frontul din Răsărit. Aceştia au fost: colonel Petre Dobriceanu, colonel D. Rădulescu, un talentat pictor, colonel Grigore Stoian, până în luna mai 1936, când – primind comanda altei unităţi – a fost înlocuit cu ofiţerul de Stat Major colonel Nicolae D. Marinescu. La sfârşitul anului 1940 şi în luna ianuarie 1941, când a avut loc Rebeliunea legionară, comandant al acestui regiment era colonelul Alexandru Grecianu, care a intervenit conform instrucţiunilor militare pentru restabilirea ordinii în oraş.

În anul 1928, în oraşul Caransebeş a fost dislocat Batalionul 11 Vânători de Munte, transferat din Bucovina. Comandantul acestuia s-a adresat în luna mai Primăriei locale pentru a sprijini cazarea unui număr de 27 de ofiţeri şi 33 de subofiţeri, trupa urmând să ocupe Cazarma „General Dragalina”, care fusese ocupată până atunci de Cercul de recrutare Severin.

Datele adunate despre această unitate militară sunt puţine. Precizăm că la 18 mai 1930, ofiţeri şi subofiţeri din această unitate au contribuit, alături de Corul catedral, la organizarea concertului din sala Hotelului „Pomul Verde”, prilejuit de deschiderea Adunării Eparhiale.

În luna noiembrie 1934, Batalionul 11 Vânători de Munte a fost mutat în localitatea Brad. Pe plan zonal s-a remarcat prin construirea unei vile militare pe Muntele Mic.

Oraşul Caransebeş a fost reşedinţa Batalionului 2 Grăniceresc de Gardă, înfiinţat la 1 noiembrie 1933 prin Decret Regal, intenţionându-se prin aceasta revigorarea grănicerismului bănăţean în cadrul Statului Naţional Român. Pentru înfiinţarea lui a militat şi preotul Iosif Coriolan Buracu, om politic, istoric, cărturar şi creator de aşezăminte culturale, care în timpul vizitei regelui Carol al II-lea, în Banat, din iunie 1933, i-a cerut acestuia reînfiinţarea unui batalion de grăniceri cu tineri provenind din fosta Graniţă bănăţeană. Sugera ca acesta să aibă reşedinţa în Bozovici, însă este ales Caransebeşul în semn de recunoştinţă pentru rolul său militar jucat timp de un secol la graniţa cu Imperiul Otoman.

După înfiinţare, preotul Iosif Coriolan Buracu a fost numit confesorul acestui batalion, care a intrat în oraş abia la 13 mai 1934, având drept comandant pe locotenent-colonelul Manole Iliescu, personalitate activă şi agreabilă, care s-a integrat repede în viaţa culturală ce pulsa în oraşul de pe Timiş. Cu trei zile înainte, batalionul a primit la Bucureşti Drapelul de Luptă, iar prin Decretul Regal Nr. 1389, din 9 mai 1934, regele Carol al II-lea preia proprietatea şi comanda onorifică a acestuia.

În această calitate a participat regele la depunerea jurământului din partea ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei, solemnitate pregătită cu grijă din partea autorităţilor civile şi militare din Caransebeş.

Între 14-23 octombrie 1934, batalionul a partipat la manevrele militare care s-au desfăşurat în Ardeal.

Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă din Caransebeş a beneficiat de cadre de excepţie, care au împletit pregătirea militară cu acţiuni culturale, atât în interiorul unităţii, cât şi în afara ei. În pragul Sărbătorilor de iarnă ale anului 1934, acesta a aranjat o şezătoare literară în sala de festivităţi a Liceului „Traian Doda”.

Foarte activ s-a dovedit a fi preotul Iosif Coriolan Buracu, care în calitatea sa de confesor al batalionului, a apelat, prin intermediul presei, la populaţia din Graniţă, ca să contribuie la înzestrarea batalionului. În anii 1934-1935 s-au donat numeroase cărţi pentru bibliotecă din partea unor Episcopii, a Casei Şcoalelor, Fundaţiilor Regale şi ASTREI. Episcopia Caransebeşului s-a aflat printre donatori, prin cele 81 de volume dăruite.

În prima jumătate a anului 1935, în cadrul batalionului s-a organizat o „Casă ostăşească” cu scop cultural. În numele batalionului, Iosif Coriolan Buracu a solicitat Primăriei locale să contribuie la înzestrarea acesteia „cu bani, cărţi, tablouri religioase şi istorice, pentru organizarea Casei ostăşeşti cu sală de lectură, radio, reviste etc.”., Primăria a acordat în scopul amintit suma de 1.000 de lei.

„Casa ostăşească” gândită şi organizată de către preotul Iosif Coriolan Buracu a fost inaugurată în 16 iunie 1935, printr-o festivitate semnalată în presa locală.

Un eveniment larg comentat de presă a fost înregistrat în 23 iunie 1935, când 100 de ostaşi ai batalionului s-au deplasat la Schitul Piatra Scrisă, de lângă localitatea Armeniş, însoţiţi de preotul maior Iosif Coriolan Buracu, de maiorul doctor în drept Mihail Gurgu şi de preotul Romulus Pop din Caransebeş. La ceremonia religioasă au participat, ca şi în anii anteriori, credincioşi din satele de pe Valea Timişului şi Valea Bistrei. Au poposit şi în localitatea Armeniş, unde au organizat „o grandioasă manifestaţie grănicerească”, comemorându-i pe colonelul Mihail cavaler de Iacobici şi Elena de Iacobici, cu sănătoase origini în această localitate, ei înscriindu-se cu curaj între apărătorii drepturilor naţionale ale românilor bănăţeni. În faţa mulţimii adunate, s-a propus ridicarea unui monument al eroilor, subscriindu-se pe loc suma de 1.800 de lei. Comanda batalionului a trimis o telegramă generalului Iosif Iacobici la Bistriţa-Năsăud, înştiinţându-l despre dorinţa de a se realiza un monument al eroilor în Armeniş şi în amintirea unor membri ai familiei Iacobici.

Colonelul Manole Iliescu a îndeplinit funcţia de comandant al batalionului timp de 4 ani, în luna octombrie 1937 fiind numit comandant al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, unitate de elită a învăţământului militar românesc. În locul acestuia, comanda batalionului a fost încredinţată locotenent-colonelului Budu.

La sfârşitul anului 1938, situaţia batalionului era incertă. Primăria oraşului Caransebeş era înştiinţată, la 28 noiembrie, că acesta s-a transformat în Batalionul 2 Grăniceresc Nr. 96, de fapt o integrare în structurile regimentului caransebeşean.

Într-un articol intitulat „Graniţa şi regimentele ei”, scris de dr. Cornel Corneanu în anul 1944, acesta menţionează că batalionul ar fi existat până în anul 1943, posibil ca subunitate distinctă în cadrul regimentului caransebeşean, încercând să conserve vechea tradiţie confiniară (grănicerească).

Unităţile militare din Caransebeş s-au înscris de-a lungul anilor ca promotoare ale unor activităţi culturale, care au îmbogăţit zestrea evenimentelor petrecute în oraşul cu o multiseculară tradiţie ostăşească.

Constantin BRĂTESCU