ASTRA, între bilanţ şi planuri de viitor


Cu puţin timp în urmă, la Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu a avut loc Adunarea anuală a Despărţământului ASTRA, la eveniment participând conducătorii filialelor din satele Văii Bistrei. Prof. Rozina Ghiorghioni, preşedintele Despărţământului, a prezentat Darea de seamă pe anul 2014 şi Programul de lucru pentru anul în curs.

Din cele două documente, putem concluziona că evenimentele promovate de societate anul trecut au fost multiple şi variate şi că ceea ce şi-a propus pentru anul 2015 se înscrie în rolul şi rosturile gândite de ctitorii ardeleni ai acestei Asociaţii la care a rezonat mai târziu şi intelectualitatea bănăţeană. Urăm deplin succes în realizarea sarcinilor propuse pentru 2015 şi un drum mereu ascendent în luminarea tuturor membrilor ASTREI, şi nu numai a lor!

Prof. dr. Dumitru JOMPAN