Pe fondul temperaturilor deosebit de scăzute înregistrate în ultimele zile, mulţi dintre consumatorii de gaze naturale au fost nevoiţi să pună în funcţiune aparatele de încălzire a locuinţelor. Primele incidente, unele deosebit de grave, nu au întârziat să apară, ele fiind cauzate, în principal, de utilizarea necorespunzătoare a acestora, de folosirea unor aparate destinate preparării hranei, în scopul încălzirii locuinţei sau ca urmare a înfundării coşurilor de fum.
De aceea, E.ON Gaz Distribuţie recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale, ei fiind direct responsabili pentru întreţinerea şi exploatarea acestora.
Astfel, este interzis dormitul în încăperi cu focul deschis sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). Focul nu va fi lăsat nesupravegheat la aparatele neautomatizate. În cazul în care aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj, focul nu va fi aprins.
Totodată, trebuie asigurată o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă. În cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor necesare, de către o firmă autorizată.
O atenţie deosebită trebuie acordată coşurilor de fum, fiind recomandată verificarea şi curăţarea acestora de cel puţin două ori pe an, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.
Totodată, dat fiind riscul major de producere a unor evenimente tragice, urmare a manevrării necorespunzătoare a aparatelor alimentate cu gaze naturale, în special maşini de gătit de tip aragaz sau sobe, consumatorii trebuie să fie atenţi la modul de aprindere a arzătoarelor, astfel încât să nu genereze acumulări de gaz. Dacă se simte mirosul specific de gaz, trebuie stinse imediat toate focurile, se deschid uşile şi ferestrele, nu se manevrează aparate electrice şi se anunţă Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie.
Astfel, pentru o utilizare în condiţii de siguranţă a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să respecte următoarele reguli:
-
să nu lase instalaţiile neautomatizate să funcţioneze fără a fi supravegheate;
-
să se asigure că au fost curăţate coşurile de fum;
-
să nu utilizeze instalaţii care nu sunt legate la coşuri de fum;
-
să acorde o deosebită atenţie ventilării/aerisirii încăperilor în care se găsesc instalaţii de gaz;
-
să nu folosească niciun fel de alt combustibil (lemn, deşeuri, hârtie, materiale plastice etc.) în instalaţiile de gaz, deoarece acestea pot duce la deteriorarea arzătoarelor şi la înfundarea coşurilor de fum. Aceste deteriorări pot să ducă, la rândul lor, la intoxicaţii cu monoxid de carbon sau chiar explozii.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat Dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie, la unul dintre numerele de telefon de mai jos, şi să aplice următoarele măsuri de siguranţă:
-
să stingă toate focurile;
-
să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;
-
să nu manevreze aparate electronice;
-
să nu aprindă lumina;
-
să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale.
Numerele de urgenţă: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie), sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
Echipele E.ON Gaz Distribuţie sunt pregătite să intervină la orice oră la solicitarea consumatorilor.
Departament Comunicare Corporatistă
E.ON România