În cursul zilei de miercuri, 6 noiembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR VEST), împreună cu Banca Mondială, a organizat la Timişoara un seminar de consultare dedicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi ai mediului privat din Regiunea Vest, respectiv cu beneficiarii de finanţare nerambursabilă. Întâlnirea a avut loc în contextul pregătirii mecanismelor instituţionale şi de planificare pentru noul ciclu financiar 2014 – 2020 şi ca urmare a contractului de asistenţă iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Adminsitraţiei Publice, care a contractat Banca Mondială pentru realizarea unor studii şi a unor analize ce vor genera propuneri pentru noua perioadă de finanţare.
Întâlnirea de la Timişoara, la care au participat Sorin Maxim, director general al ADR Vest, precum şi Sebastian Burduja şi Marcel Ionescu Heroiu, reprezentanţii Băncii Mondiale, a făcut parte dintr-o serie de evenimente similare organizate în toate Regiunile de dezvoltare ale României, pentru a da posibilitatea tuturor celor care au accesat fonduri nerambursabile şi celor care intenţionează să facă acest lucru în cadrul noii perioade de programare, să aducă soluţii de îmbunătăţire a procesului de alocare şi gestionare a acestor fonduri, pentru a asigura o rată de absorbţie cât mai mare.
La baza dezbaterilor s-au aflat cinci studii realizate de Banca Mondială, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având ca teme centrale identificarea modelelor de selecţie a proiectelor POR 2014 – 2020, polii de creştere – faza următoare, oraşe competitive – soluţii pentru creşterea sustenabilă şi incluzivă a României, sprijinul acordat de Autoritatea de Management/organismele intermediare solicitanţilor şi beneficiarilor POR, colaborarea şi comunicarea dintre Autoritatea de Management şi organismele intermediare în cadrul Programului Operaţional Regional.
În viitor, aceste cinci studii vor fi disponibile pe pagina de internet a ADR Vest, www.adrvest.ro, la secţiunea PLANIFICARE 2014 – 2020, după finalizarea consultărilor din Regiunile de dezvoltare şi întocmirea, de către Banca Mondială, a propunerii finale, care va fi înaintată ministerului de resort.
Sonia BERGER